
Vicente Moreno, antrenorul Mallorcăi, se teme de forţa Barcelonei şi a lui Messi, în meciul care se va disputa în această seară de la ora României 23:00. Tehnicianul a făcut publică o conversaţie purtată cu starul argentinian, la pauza partidei tur. Moreno a intrat într-o dispută verbală cu Messi, după o fază petrecută în prima repriză. La finalul primei părţi fotbalistul l-a ”ameninţat” că o să urmeze răzbunarea după pauză, iar acesta s-a ţinut de cuvânt. A marcat de trei ori, iar meciul s-a terminat 5-2 pentru Barcelona.
Citește și
- Partida Mallorca – Barcelona are loc azi de la 23:00 şi este transmisă de Look Plus.
”După meci, jucătorii mei mi-au spus că eu sunt de vină pentru înfrângere pentru că l-am supărat pe Messi. Era nervos şi pe tunel la pauză a venit la mine şi mi-a spus că ne dă 7 goluri. Apoi, s+a dus la Luis Suarez şi i-a zis că trebuie să ne dea multe. Ne-au dat doar 5, dar el a reuşit 3 goluri. De această dată, nu mai comit greşeala de a-l enerva pe Messi”, a declarat antrenorul al conferinţa de presă premergătoare meciului din această seară.
Barcelona este pe primul loc în La Liga, după disputarea a 27 de etape, urmată de Real Madrid, cu două mai puţin. Primele meciuri după suspendare vor fi jucate în compania Mallorcăi, pentru catalani, respectiv Eibar, pentru madrileni.
