FCSB a învins pe teren propriu, scor 1-0, formaţia UTA Arad, în etapa a doua din play-out-ul Superligii.
Citește și
Marius Coman este una din surprizele lui Mircea Lucescu. Atacantul celor de la UTA a fost convocat pentru acţiunea echipei naţionale. Acesta a fost foarte emoţionat la aflarea veştii.
”Am fost foarte emoţionat. Ştiam că sunt monitorizat după acele meciuri bune pe care le-am făcut. Erau discuţii. Nu pot decât să mă bucur şi voi încerca să dau totul pentru naţională.
Nu am vrut să risc, nu am simţit nimic, poate puţin încărcat de la drum. I-am zis lui Mister că nu vreau să risc. Nu m-am cerut afară. I-am zis ce simt şi a decis să ies, să nu riscăm nimic.
Pe UTA o văd în primele două locuri. Avem o echipă foarte bună, ne-am omogenizat.
Cumva am dat şi de sub mine, nu îmi aduc aşa minte faza. Cred că şi Matei Popa a apărat bine. Dacă nu a intrat acum, poate va intra cu Turcia, dacă voi fi folosit”, a declarat Coman.
Formidabila poveste a lui Marius Coman, jucătorul chemat la 29 de ani la Naţională. Din Vişeu, la Bilbao, şi înapoi la fotbalul jucat lângă vaci şi tractoare
Atacantul a acceptat să-şi spună povestea pentru cititorii primasport.ro. A ieşit o minunată confesiune despre traseul unui fotbalist care n-a vrut niciodată să renunţe.
"Am 29 de ani. Mama şi tata au făcut tot ce au putut să ne fie bine nouă, familiei, mie şi fratelui meu. Aveam opt ani când am plecat din Vişeu, din Maramureş. Plecau mulţi atunci fiindcă era foarte greu în România. Îmi amintesc că am mers cu maşina cu tata şi am făcut vreo două zile pe drum. Ai mei urmau să muncească: mama la un hotel, tata în construcţii. Ştiam că mergem în Spania şi am ajuns lângă Bilbao, la Gernika, ne-am cazat la un unchi care era deja acolo.
”Am jucat portar, fundaş, mijlocaş, atacant”
Ţara Bascilor nu e Spania, e cu totul altceva. Era 2003. Am început să merg la o şcoală publică de maici, unde am învăţat limba, dialectul basc, pe care şi acum îl stăpânesc. Acolo am început şi fotbalul, era o echipă a şcolii.
Eram printre cei mai buni, apoi m-au înscris părinţii la o grupă de copii de la Gernika. Am fost portar, eram zvăpăiat, săream de colo-colo, apoi am trecut fundaş dreapta, apoi mijlocaş, apoi atacant. Idolul meu era Ronaldo. Cristiano Ronaldo. Din naţionala României mi-a plăcut mereu Marica, poate şi pentru că l-am prins jucând la Getafe. Am zis: vreau să ajung şi eu ca Marica, să joc în echipă naţională.
Eu m-am acomodat repede, fratele meu, care e mai mare, a avut probleme, era discriminat de multe ori. Era mai roşcovan, îl vedeau străin şi erau probleme atunci cu românii. Eu m-am integrat mai uşor. Le-am vorbit limba repede. Şi dialectul basc.
Am stat până la 15 ani acolo, apoi părinţii au zis că ne întoarcem în România fiindcă viaţa devenise grea şi în Spania, era greu cu munca. Eu nu voiam deloc să mă întorc, mie îmi plăcea în Spania enorm. Nu voiam, dar nu aveam încotro. Eram format acolo, aveam prieteni, şcoală, tot. Aveam grupă bună, era Asier Villalibre, cu care am şi păstrat legătura, care a ajuns ulterior în Primera, la Bilbao, iar acum e la Santander.
