Premierul Ilie Bolojan afirmă că Mircea Lucescu ”a însemnat fotbal, cu «F» mare pentru cel puţin trei generaţii”, iar generaţiile viitoare îl vor şti ”drept antrenorul legendar de al cărui nume se leagă cei mai buni ani ai fotbalului românesc”.
Citește și

”Mircea Lucescu a însemnat fotbal, cu «F» mare pentru cel puţin trei generaţii. Cei mai norocoşi l-au văzut jucând pentru Dinamo Bucureşti în anii 60 şi 70. L-au văzut în rolul de căpitan al naţionalei la meciurile Campionatului Mondial din 1970. Alţii abia se năşteau atunci când a început să antreneze. Chiar şi cei mai tineri îl cunosc drept legendarul antrenor al lui Şahtior Doneţk, Galatasaray sau Beşiktaş”, a afirmat Ilie Bolojan, marţi seară, într-o postare pe Facebook.
Potrivit premierului, generaţiile viitoare îl vor şti pe Mircea Lucescu ”drept antrenorul legendar de al cărui nume se leagă cei mai buni ani ai fotbalului românesc”.
”Mulţumim, Mircea Lucescu, pentru momentele extraordinare pe care ni le-ai oferit, pe teren sau de pe bancă! Dumnezeu să îl ierte! Condoleanţe familiei îndoliate”, a transmis Ilie Bolojan.
Fostul antrenor al naţionalei Mircea Lucescu, în vârstă de 80 de ani, a murit marţi, la Spitalul Universitar de Urgenţă din Capitală, unde era internat din 29 martie.
