Fostul atacant Miroslav Klose, campion mondial cu Germania în 2014, a fost numit antrenor al echipei FC Nürnberg, a anunţat marţi, pe X, clubul din divizia secundă germană. Potrivit publicaţiei sportive Kicker, contractul său este pe doi ani.
Citește și
Fostul atacant (71 de goluri în 137 de meciuri pentru Germania) şi-a început cariera de antrenor ca asistent al lui Hansi Flick la Bayern Munchen, înainte de a prelua conducerea echipei austriece Altach în 2022.
În vârstă de 46 de ani, deţinătorul recordului de goluri marcate în finale de Cupa Mondială (16 în 4 ediţii) va avea misiunea de a readuce acest club istoric în prima ligă, unde a câştigat de nouă ori campionatul german (cele mai multe titluri după cele 33 ale lui Bayern Munchen), cel mai recent în 1968.