
Mijlocaşul Alexandru Mitriţă a marcat două goluri în meciul pe care echipa lui, New York City FC, l-a câştigat, duminică, în deplasare, scor 3-2 (3-2), cu Inter Miami, în etapa a XV-a a Conferinţei de Est a MLS.
Citește și
Mitriţă a marcat în minutele 4 şi 43. Pentru oaspeţi a mai înscris Tinnerholm '35. Pentru echipa patronată de David Beckham au marcat Morgan '27 şi '38.
Internaţionalul român a jucat până în minutul 69, când a fost înlocuit de Tajouri.
În urma acestui rezultat, New York City FC se află pe locul 5, cu 23 de puncte, în clasamentul conferinţei, la 8 puncte de Columbus Crew şi Toronto, echipele de pe primele două locuri.
Inter Miami ocupă locul 13, penultimul, cu 11 puncte, la egalitate cu ultima clasată, DC United.
How we got the job done in Florida #ForTheCity pic.twitter.com/NYJuMetDYx
— New York City FC (@NYCFC) October 4, 2020
Mitriţă, convocat pentru barajul cu Islanda
Alexandru Mitriţă este convocat pentru partidele pe care naţionala României le va disputa în luna octombrie - semifinala play-off-ului pentru EURO, cu Islanda, şi confruntările din Liga Naţiunilor cu Norvegia şi Austria.
Semifinala play-off-ului EURO
Islanda – România, 8 octombrie, ora 21:45
Liga Naţiunilor | Liga B, grupa 1
Norvegia – România, 11 octombrie, ora 19:00
România – Austria, 14 octombrie, ora 21:45
Pe lista selecţionerului se află următorii:
Portari: Ciprian Tătăruşanu (AC Milan/Italia, 69/0), Florin Niţă (Sparta Praga/Cehia, 2/0), David Lazar (Astra, 0/0)
Fundaşi: Sergiu Hanca (KS Cracovia/Polonia, 5/0), Andrei Burcă (CFR Cluj, 1/0), Vlad Chiricheş (Sassuolo/Italia, 59/0), Dragoş Grigore (Ludogorets/Bulgaria, 38/1), Alin Toşca (Gaziantep F.K./Turcia, 19/0), Ionuţ Nedelcearu (FC Ufa/Rusia, 11/0), Nicuşor Bancu (Universitatea Craiova, 15/0), Mario Camora (CFR Cluj, 0/0)
Mijlocaşi: Alexandru Creţu (NK Maribor/Slovenia, 2/0), Alexandru Maxim (Gaziantep F.K./Turcia, 39/5), Răzvan Marin (Cagliari/Italia, 21/1), Nicolae Stanciu (Slavia Praga/Cehia, 39/10), Alexandru Cicâldău (Universitatea Craiova, 7/0), Gabriel Iancu (FC Viitorul Constanţa, 1/0), Ciprian Deac (CFR Cluj, 24/4), Alexandru Mitriţă (New York City FC/SUA, 11/2), Ianis Hagi (Rangers/Scoţia, 11/0)
Atacanţi: Claudiu Keşeru (Ludogorets/Bulgaria, 37/13), Denis Alibec (Astra, 12/2), George Puşcaş (Reading/Anglia, 16/7)
