
Olimpiu Moruţan nu a jucat deloc în meciurile naţionalei U21. Mijlocaşul FCSB-ului nu a fost trimis nici măcar un minut pe teren în confruntările cu Finlada şi Malta, din preliminariile EURO U21, iar motivul ar fi următorul. Potrivit ProSport, Adrian Mutu a luat această decizie, întrucât Moruţan nu s-a antrenat aşa cum se aştepta.
Citește și
Se pare că mijlocaşul nu dădea 100% la şedintele de pregătire, lucru care l-a deranjat pe fostul decar al României. Olimpiu Moruţan glumea şi trata antrenamentele superficial.
Echipa naţională de tineret a României a învins, marţi, cu scorul de 3-0 (2-0) Malta, în deplasare, în etapa a şaptea din preliminariile Campionatului European de tineret de anul viitor. Dennis Man (6), Valentin Costache (31 - penalty) şi Denis Haruţ (83) au marcat golurile succesului în urma căruia România îşi consolidează locul secund în Grupa 8.
România acumulează 16 puncte şi se distanţează la nouă puncte de Ucraina şi Finlanda. Ucraina, care are un meci mai puţin disputat, a învins marţi Finlanda, cu scorul de 2-0, în timp ce Danemarca a obţinut o victorie chinuită în Irlanda de Nord, scor 1-0, şi se menţine pe primul loc, la trei puncte avans de România.
Clasamentul Grupei 8:
- Danemarca (19 puncte/7 meciuri)
- România (16 puncte/7 meciuri)
- Ucraina (7 puncte/6 meciuri)
- Finlanda (7 puncte/7meciuri)
- Irlanda de Nord (6 puncte/7 meciuri)
- Malta (1 punct/6 meciuri)
