FCSB s-a impus acasă, 3-1, contra celor de la Petrolul Ploieşti, în etapa cu numărul 6 din play-out-ul Superligii.
Citește și

Mehmet Topal, antrenorul Petrolului, a fost surprins de prestaţia slabă a jucătorilor săi. Turcul este însă optimist cu privire la finalul de sezon.
”Nu mă aşteptam la o aşa prestaţie, să fiu sincer, credeam că după două săptămâni de antrenamente să ne bucurăm de acest meci.
Primele 45 de minute au fost o dezamăgire pentru mine. În a doua repriză s-au aşezat lucrurile, am văzut cum putem să devenim mai periculoşi. Încercăm să rămânem în ligă, trebuie să câştigăm la fiecare meci.
Suntem obligaţi să luăm puncte şi la aceste meciuri, înfrângerea asta a fost şi pentru noi o surpriză, dar nu e sfârşitul lumii. Continuăm de unde am rămas, trebuie să fim uniţi în situaţii de genul ăsta, suferim 2-3 zile, dar apoi ne întoarcem înapoi la treabă.
Nici eu nu mi-am dat seama, că nu mă aşteptam, e responsabilitatea mea, înfrângerile şi le asumă antrenorul, undeva am greşit, nu am avut încredere în prima repriză.
Echipa adversă are jucători de calitate, ştiam asta înainte de meci, au luptat mai mult decât noi, au meritat victoria, noi trebuie să ne concentrăm pe treaba noastră.
Cum am spus, adversarul a avut calitate, au şi condiţii bune la echipă, dar asta a fost în prima repriză, când am fost mai lenţi, nu am avut încredere deplină, noi ne-am blocat, nu ne-am asumat responsabilitatea, avem timp să îndreptăm greşelile. Începe o nouă săptămână şi trebuie să dăm înainte. În prima repriză am scăzut în joc”, a declarat Topal.
