
Alan Hutton, unul dintre jucătorii importanţi ai Scoţiei în ultimele două decenii, se numără printre specialiştii care pun presiune pe Ianis Hagi. Dacă marele Laudrup îi ia apărarea fiului lui Gică Hagi, fostul fundaş dreapta are un discurs ceva mai apăsat.
Citește și
Chiar dacă a impresionat în amicale, Ianis nu a avut startul de sezon dorit şi aşteptat de Steven Gerrard şi fanii lui Rangers, iar multe voci s-au îndreptat împotriva sa din cauza evoluţiilor mai degrabă modeste, fără reuşite pe plan ofensiv. Printre ei şi Alan Hutton, fotbalist crescut de Rangers care a petrecut cinci ani la club şi alţi 11 la echipe precum Tottenham, Bolton sau Aston Villa: "Ianis a fost adus pentru a face diferenţa. E foarte tânăr, are doar 21 de ani, dar a avut destul timp să se acomodeze. Cred că resimte presiunea deoarece joacă într-o echipă mare. A fost transferat cu o sumă importantă şi normal că aşteptările sunt mari. Trebuie să fie decisiv, pentru că de asta a fost transferat", a spus Hutton despre Ianis, pentru Football Insider.
În schimb, Brian Laudrup cere înţelegere din partea scoţienilor pentru fiul lui Gică Hagi: „Ianis are doar 21 de ani. Are un alt fel de gândire acum din moment ce nu mai este doar un jucător împrumutat. În plus, aici este un mediu în care presiunea este mai mare decât la Genk. Îmi aduc aminte că şi eu am avut aceleaşi probleme când am ajuns la Bayern Munchen de la Bayer Uerdingen”, a declarat Laudrup, câştigător a trei titluri de campion şi a două distincţii de cel mai bun jucător al campionatului scoţian între 1994 şi 1998.
Ianis are şansa să se "reabiliteze" în faţa fanilor sâmbătă, de la ora 17:00, când Rangers porneşte ca mare favorită în partida de pe teren propriu cu Kilmarnock.
