
Transferul lui Alex Mitriţă (25 de ani) de la New York City la Al Ahli, în Arabia Saudită, nu mai e la fel de puţin probabil. Antrenorul românului a recunoscut că există discuţii pentru ceea ce ar fi o mutare foarte surprinzătoare.
Citește și
— وليد سعيد (@Rabanalsafena) October 5, 2020
Convocat de Mirel Rădoi pentru tripla cu Islanda, Norvegia şi Austria, Mitriţă a devenit o ţintă pentru Al Ahli Jeddah, care-l vrea mai întâi sub formă de împrumut, pentru ca mai apoi să achite suma pentru un transfer definitiv: ”Au existat anumite discuţii pentru Alex Mitriţă, dar nu este nimic finalizat. El încă este jucătorul nostru”, a declarat Ronny Deila, antrenorul lui New York City, citat de presa americană.
Oferă Alex Mitriţă surpriza perioadei de mercato?
Informaţia conform căreia Mitriţă ar fi pe radarul saudiţilor a fost lansată, luni, de jurnalistul saudit Raban Al Safena, de la publicaţia Okaz Sports.
Sursa citată notează că Al-Ahli e interesată de serviciile atacantului convocat de Mirel Rădoi pentru meciurile cu Islanda, Norvegia şi Austria: "Conducerea clubului a intrat în negocieri avansate cu New York City pentru serviciile jucătorului român Alexandru Mitriţă. Fie prin transfer definitiv, sub formă de împrumut", e informaţia distribuită pe twitter de site-ul okaz.com.sa. Ulterior, jurnalistul Sam Stejskal a dezvăluit că tratativele s-au intensificat în ultimele zile.
De curând, Mihai Rotaru a încercat să-l readucă pe Mitriţă la Craiova, oferindu-se să renunţe la ultima tranşă din cele opt milioane de euro ale transferului la New York City, dar americanii s-au opus ideii.
Anul trecut, Al-Ahli, triplă câştigătoare a campionatului din Arabia Saudită, ultima dată în 2016, a terminat pe locul al treilea stagiunea la finalul căreia Al Hilal şi Răzvan Lucescu s-au încununat campioni. Echipa a fost condusă de sârbul Vladan Milojevic, dar a fost devansată şi de Al Nassr şi a ratat prezenţa în calificările Ligii Campionilor Asiei.
