
Hermannstadt nu a rămas mult timp fără antrenor după despărţirea de Ruben Albes. Locul spaniolului a fost luat de Liviu Ciobotariu. Tehnicianul român se întoarce în Liga 1 după aproape doi ani.
Citește și
Liviu Ciobotariu este noul antrenor la Hermannstadt. Tehnicianul de 49 de ani l-a înlocuit pe Ruben Albes, demis de sibieni în urma ultimelor rezultate. Fostul dinamovist revine în Liga 1 după un an şi jumătate. Ciobotariu s-a aflat atunci la FC Botoşani, unde a ratat la mustaţă calificarea în play-off. La noua formaţie va încerca pentru moment să părăsească zona retrogradării.
„Liviu Ciobotariu este noul antrenor principal al A.F.C.Hermannstadt!
Liviu Ciobotariu ocupă de astăzi funcţia de antrenor principal al A.F.C.Hermannstadt. Antrenorul în vârstă de 49 de ani a semnat un contract valabil până în anul 2022.
Pe CV-ul său se regăsesc echipe ca Progresul, C.S.Otopeni, Pandurii, CF Brăila, Dinamo Bucureşti, CSMS Iaşi, F.C.Vaslui, A.S.A.Tg Mureş şi F.C.Botoşani în România, dar şi Al Ta’ee şi Faisaly în Arabia Saudită. De asemenea, între 2019 şi 2020 Liviu Ciobotariu a fost selecţionerul reprezentativei de fotbal a Libanului.
Noul principal al FCH a avut o carieră impresionată şi ca fotbalist. Fundaş central de meserie, Liviu Ciobotariu a evoluat în cariera sa la F.C.Naţional, Pandurii, Dinamo Bucureşti şi în Belgia la Mons, Royal Antwerp şi Standard Liege.
Acesta a făcut parte din generaţia de aur a fotbalului românesc, având 32 de selecţii în Echipa Naţională de Fotbal a României, pentru care a înscris de 3 ori şi a participat la Campionatul Mondial de Fotbal din Franţa, 1998, şi la Euro 2000, în Belgia şi Olanda.
Liviu Ciobotariu a venit la FCH alături de un staff din care mai fac parte Adrian Iordache, antrenor secund şi Lucian Păun, preparator fizic.
Mult succes la FCH, Mister & co!”, este comunicatul sibienilor, cu privire la noul antrenor.
