Ultima oră
VIDEO | Real Sociedad - Betis Sevilla 2-2. Bascii revin de la 0-2 VIDEO | Real Sociedad - Betis Sevilla 2-2. Bascii revin de la 0-2
S-a săturat de scuzele Rapidului: "Au arătat rău şi în formula completă" | VIDEO EXCLUSIV S-a săturat de scuzele Rapidului: "Au arătat rău şi în formula completă" | VIDEO EXCLUSIV
VIDEO | Cristiano Bergodi rămâne în cursa pentru event. ”Este un sezon foarte, foarte bun, indiferent de cum se va termina” VIDEO | Cristiano Bergodi rămâne în cursa pentru event. ”Este un sezon foarte, foarte bun, indiferent de cum se va termina”
Florin Andrei va arbitra singurul meci din play-off programat duminică Florin Andrei va arbitra singurul meci din play-off programat duminică
VIDEO | Lecce - Juventus 0-1. Vlahovic a marcat unul din cele mai rapide goluri din istoria campionatului Italiei VIDEO | Lecce - Juventus 0-1. Vlahovic a marcat unul din cele mai rapide goluri din istoria campionatului Italiei
Alex Măţan, din nou providenţial pentru Panetolikos. A fost desemnat jucătorul meciului Alex Măţan, din nou providenţial pentru Panetolikos. A fost desemnat jucătorul meciului

Peste 162.000 de comentarii abuzive, semnalate în primul an de funcţionare a iniţiativei ATP Safe Sport

Tenis Publicat de Daian Cutu pe 21 aug 2025
mail-share icon Email

Cei mai buni jucători din tenisul masculin au fost protejaţi de peste 162.000 de comentarii în social media care conţineau injurii „grave”, în primul an al iniţiativei ATP Safe Sport, bazată pe inteligenţă artificială, a anunţat joi forul conducător al acestui sport, potrivit Reuters.

 

 

//i0.1616.ro/media/581/3142/38122/22139491/1/tennis-zgura-shutter.jpg

 

Mesajele abuzive, care vizau 245 de jucători, au fost găsite şi ascunse în timp real, pe măsură ce sistemul a scanat peste 3,1 milioane de comentarii în căutarea conţinutului digital dăunător, după lansarea sa în iulie 2024.

„Safe Sport creează un mediu online mai sănătos, lipsit de comentarii pline de ură şi mesaje negative”, a declarat sârbul Dusan Lajovic, membru al Consiliului consultativ al jucătorilor ATP.

Jucătorii de tenis, la fel ca mulţi alţi sportivi, trebuie să facă adesea faţă furiei unor agresori anonimi online. Un studiu realizat anul trecut de forurile de conducere ale acestui sport a arătat că mulţi dintre agresori erau pariori furioşi.

 

Fosta numărul trei mondial, Elina Svitolina, a declarat luna aceasta, după înfrângerea suferită în faţa lui Naomi Osaka la Montreal, că a fost copleşită de insulte şi ameninţări cu moartea şi a dat vina pe comportamentul „ruşinos” al pariorilor nemulţumiţi.

Jucătorii din circuitul masculin sunt la fel de expuşi abuzurilor, iar Andrew Azzopardi, directorul departamentului de protecţie al ATP, a declarat că Safe Sport a schimbat fundamental modul în care organizaţia sa a protejat sportivii online în ultimul an.

„Mai mult de unul din zece comentarii la postările jucătorilor erau abuzive, procentul ajungând la 50% în cazuri extreme. Deşi nu va elimina abuzurile peste noapte, este prima noastră linie de apărare”, a declarat Azzopardi.

În primul an de funcţionare a programului Safe Sport, oficialii au rezolvat peste 3.300 de comentarii, au identificat 68 de autori şi au iniţiat 28 de proceduri de sesizare a autorităţilor.

Pe lângă reţelele sociale, iniţiativa, care acoperă în prezent cei mai buni 250 de jucători de simplu şi cei mai buni 50 de jucători de dublu, va sprijini şi sportivii care se confruntă cu ameninţări prin e-mail, uzurparea identităţii, deepfake-uri şi escrocherii.

ATP a adăugat că va îmbunătăţi protocoalele de răspuns la incidente, va extinde protecţia şi va pleda pentru o mai mare responsabilitate din partea platformelor de socializare în viitor.

 

mail-share icon Email
viewscnt

Tenis

Ultimele articole Toate articolele