Citește și

Victoria cu Başakşehir, 2-0, adusă de cele două goluri marcate de Denis Alibec, l-a făcut pe Dan Petrescu să aibă o reacţie ironică la adresa campioanei en-titre a Turciei.
În stilul brevetat de Marius Şumudică în Turcia, SuperDan a luat cu el discursul cu care obişnuia în Casa Liga 1: "Başakşehir a avut posesie de 69 la sută. Ei să ia mingea acasă, eu am trei puncte", a spus Petrescu.
Conştient de importanţa celor trei puncte, care-l ajută să treacă pe locul 17, primul neretrogradabil, Bursucul anunţă că se află în continuare în căutarea jucătorilor care să-l ajute să rămână în prima ligă din Turcia: "Cred că a fost un meci important pentru noi. Stresul şi presiunea erau mari, pentru că pierdusem ultimul meci şi era primul meu meci pe teren propriu. Sunt foarte fericit pentru jucătorii mei. Suntem încă într-o situaţie periculoasă, dar mă gândesc doar să muncesc din greu şi să salvez echipa. Trebuie să aducem câţiva jucători, feţe noi, sânge proaspăt. Dar, pentru moment, nu e uşor să găsim jucătorii pe care mi-i doresc", a mai declarat fostul fundaş dreapta.
Etapa viitoare, pe Dan Petrescu îl aşteaptă un alt meci în care porneşte cu şansa a doua, în deplasare cu Fenerbahce.
