
Jucătorii CFR-ului au primit o veste cât se poate de bună, marţi, cu două zile înaintea partidei cu Young Boys Berna, din etapa a doua a fazei grupelor Europa League: conducerea le-a achitat salariile şi bonusurile de performanţă!
Citește și
Conform gsp.ro, în conturile clubului au ajuns banii de pe urma transferului lui Mihai Bordeianu în Arabia Saudită, aproximativ un milion de euro, dar şi o primă tranşă din banii de la UEFA pentru accederea în grupele UEL 2020/2021. Iar Neluţu Varga a achitat nu mai puţin de trei milioane de euro jucătorilor şi staff-ului tehnic, însemnând salariile restante, dar şi mai multe prime pentru performanţele obţinute anul trecut, când CFR s-a încununat campioană şi a ajuns în primăvara europeană.
În plus, jucătorii au primit şi salariul pe luna aprilie, cel pe care au acceptat să-l încaseze doar după calificarea în grupele unei competiţii europene. Tranşa următoare de bani de la UEFA vine în noiembrie, atunci când fotbaliştii şi Dan Petrescu vor mai primi câte zece miii de euro, prima aferentă câştigării meciului cu U Craiova, finala campionatului trecut.
Dacă anul trecut s-a ales cu aproximativ 13 milioane de euro ca urmare a ajungerii în play-off-ului UCL şi 16-imile UEL, CFR a luat-o de la capăt pe aceleaşi coordonate. În acest sezon, campioana îşi va rotunji conturile cu alţi bani de la UEFA, iar joi seara a pus mâna pe un cec în valoare de 570.000 de euro, sumă oferită de forul european pentru fiecare succes în grupele Europa League (pentru egal se acordă 190.000 de euro). De la startul sezonului european până acum, CFR a încasat 4,7 milioane de euro!
Banii primiţi de CFR în acest sezon european:
- 660.000 de euro pentru meciurile cu Floriana şi Dinamo Zagreb;
- 260.000 de euro pentru că a fost eliminată (din postura de campioană) în preliminariile Ligii;
- 280.000 de euro pentru victoria cu Dugardens şi calificarea în play-off-ul Europa League;
- 2,92 milioane de euro pentru calificarea în grupele Europa League;
- 570.000 de euro pentru victoria (2-0) cu ŢSKA Sofia;
TOTAL: 4,69 milioane de euro, cărora li se adaugă banii primiţi pentru locul ocupat în clasamentul coeficienţilor.
CFR, din nou pe urma "fondurilor europene"
Sezonul trecut, CFR a adunat 2.28 milioane de euro din cele patru succese obţinute în grupele Europa League, performanţă la care poate ajunge şi acum. În plus, ardelenii vor primi 500.000 de euro dacă se vor califica în primăvara europeană şi un milion de euro dacă vor reuşi să câştige grupa din care mai fac parte AS Roma, Young Boys şi ŢSKA Sofia. Cum FCSB, U Craiova şi FC Botoşani au ratat calificarea în grupele Europa League, campioana ultimelor trei sezoane va mai încasa peste un milion de euro, market poll-ul pe care UEFA îl acordă fiecărei ţări şi pe care clubul lui Neluţu Varga nu-l va împărţi cu nicio rivală din Casa Liga 1.
