
Petrolul rămâne fără sponsorul principal! Compania Veolia a anunţat, luni, că negocierile privind continuarea parteneriatului început în urmă cu cinci ani au eşuat.
Citește și
În ultima jumătate de an, Veolia a rămas sponsorul principal al echipei, virând în conturile clubului aproximativ 125.000 de euro, sumă care a ajutat Petrolul în încercarea de a promova în Casa Liga 1. Acum, însă, compania anunţă c[ toate ]nsemnele ei vor disp[rea de pe echipament ;i produsele de promovare ale echipei:
"Veolia România mulţumeşte Clubului Petrolul Ploieşti pentru un parteneriat de aproape 5 ani, concretizat prin stabilitate economică şi respect faţă de comunitatea ploieşteană, odată cu încheierea oricărei implicări financiare în susţinerea echipei de fotbal a oraşului.
Odată cu încheierea parteneriatului, toate însemnele şi elementele de promovare ale brandului companiei vor fi eliminate în totalitate de pe toate suporturile de comunicare ale Clubului, inclusiv de pe echipamentele jucătorilor şi spaţiul stadionului.
Compania îşi exprimă încrederea în evoluţia proiectului fotbalistic al Clubului Petrolul Ploieşti şi oferă acestuia activul emblematic al echipei – autocarul.
Veolia România rămâne consecventă principiilor responsabilităţii sociale şi dezvoltării profesionale, la care a aderat încă de la începutul activităţii şi va continua să se implice activ în acele comunităţi locale în care activează sau va activa", e comunicatul celor de la Veolia.
Vestea vine cum nu se poate mai prost pentru Petrolul, care are de dus lupta pentru promovarea pe prima scenă a fotbalului românesc. Petroliştii sunt liderii Ligii 2, cu 45 de puncte din 17 etape, la şapte şapte lungimi peste Hermannstadt, echipa de pe locul al doilea.
