
Billel Omrani este foarte aproape de a o părăsi pe CFR Cluj. Atacantul şi-a dat acordul să se transfer la nou promovata în prima ligă turcă Erzurumspor.
Citește și
Presa turcă anunţă că Omrani va semna un acord pe trei sezoane şi va înca un salariu anual de 500,000 de euro. Deocamdată nu se ştie suma pe care cei de la CFR o vor încasa.
La Erzurumspor joacă şi Jugurtha Hamroun, fostul jucător al celor de la Oţelul Galaţi şi FCSB.
Omrani trece printr-o perioadă slabă
Deşi e ieşit din formă şi are luni bune de când nu a mai marcat în Casa Liga 1, francezul de origine algeriană trăieşte, încă, din reuşitele sezonului trecut, când a punctat pe bandă rulantă în competiţiile europene. Accidentat până după pauza competiţională, Omrani e dorit în Turcia, la BB Erzurumspor, club care a terminat pe locul al doilea sezonul trecut din liga secundă şi şi-a câştigat dreptul de a se bate cu granzii Turciei: "După ce a plecat de la Marseille în 2016, Billel Omrani s-a bucurat de fotbal la CFR Cluj. Fosta mare speranţă a lui Marseille este, azi, un marcator respectat (36 de goluri, 29 de pase decisive din momentul sosirii la tripla campioană a României). Potrivit informaţiilor noastre, BB Erzurumspor a făcut o primă ofertă pentru a-şi asigura serviciile lui Omrani, inclusiv un contract pe trei ani. Cele două cluburi au început discuţiile pentru posibila venire a atacantului algerian", anunţă publicaţia franceză Footmercato.net.
