
Fanii lui Dinamo au reuşit din nou să salveze echipa de la un moment dificil. Din câte se pare, cei de la DDB au convins doi din cei mai importanţi fotbalişti ai ”câinilor” să continue până la finalul sezonului. Înţelegerile lui Ante Puljic (33 de ani) şi Diego Fabbrini (30 de ani) au expirat la finele lui 2020, dar fotbaliştii au acceptat să semneze prelungirile, pentru încă şase luni.
Citește și
Potrivit Fanatik, Puljic şi Fabbrini au semnat contracte mai mici cu 50%, spre deosebire de cele vechi. Astfel, cei doi vor câştiga 7.000 de euro, respectiv 8.000 de euro.
Nouăsprezece jucători au fost prezenţi, duminică dimineaţă, la primul antrenament din acest an al lui Dinamo, în cantonamentul de la Săftica.
Lotul prezent la reunire a fost:
- Portari: Mejias Osorio, Mihai Eşanu, Aleksander Mitrovic
- Fundaşi: Andrei Radu, Marco Ehmann, Ricardo Grigore, Florin Bejan
- Mijlocaşi: Alexandru Răută, Paul Anton, Ionuţ Şerban, Valentin Borcea, Geani Creţu, Ahmed Bani, Janusz Gol, Vlad Achim
- Atacanţi: Magaye Gueye, Adam Nemec, Cătălin Măgureanu, Robert Moldoveanu
Puljic şi Fabbrini nu au fost prezenţi din prima la reunire
Fundaşul central Ante Puljic şi mijlocaşii Deian Sorescu şi Diego Fabbrini au ajuns duminică seară în Bucureşti şi s-au alăturat lotului luni dimineaţă, la Săftica. Urmează antrenamente în fiecare zi la Săftica, vizita medicală fiind programată joi, 7 ianuarie (ora 08:00), la InstitutuI Naţional de Medinină Sportivă (INMS) din Capitală.
Sursa foto: Sport Pictures
