
Răsturnare de situaţie la CFR Cluj, pentru o scurtă perioadă de timp cel puţin. Marius Şumudică va continua ca antrenor la campioana României, conform ultimelor informaţii publicate de fanii ardelenilor, care au fost chemaţi la anumite discuţii cu conducerea.
Citește și
La partida cu FCSB, din Casa Liga 1, Şumudică va sta în continuare pe banca formaţiei CFR, iar apoi vor avea loc mai multe discuţii interne, între Şumudică, patronul Neluţu Varga şi posibilul viitor antrenor, Dan Petrescu.
De altfel, se pare că pe durata zilei de vineri, au fost tratative între Varga şi Petrescu, dar până la urmă s-a luat decizia să nu se semneze vreun contract.
”Azi am participat la o scurtă discuţie cu câţiva reprezentanţi ai clubului nostru. Deocamdată, Marius Şumudică rămâne antrenorul echipei. O să urmeze o sedinţă la nivelul clubului in zilele următoare în care o să se stabilească ce o să urmeze în viitorul apropiat”, au scris pe Facebook suporterii din „Peluza Vişinie”, entitatea care îi reuneşte pe ultraşii lui CFR.
Plecarea lui Marius Şumudică de la CFR Cluj pare doar o chestiune de timp, dar anunţul tot întârzie din pricina faptului că ardelenii, dacă îl dau afară pa ”Şumi”, trebuie să îi achite o clauză de reziliere destul de consistentă. E greu de crezut că antrenorul va pleca de la echipă în alte condiţii, mai ales că vineri dimineaţă a mers la şedinţa de pregătire, dar nu a fost lăsat să intre în incinta bazei.
250.000 de euro trebuie să îi dea CFR Cluj lui Marius Şumudică, potrivit GSP, care oferă fotografia cu contractul, dacă decide să renunţe la el. Aşa prevede contractul semnat lunile trecute între cele două părţi. În plus, dacă există restanţe, campioana României trebuie să i le achite, conform înţelegerii.
Referitor la clauză, de 250.000 de euro, este aproape salariul pe un an al lui Marius Şumudică la CFR Cluj.
