
Ajax Amsterdam a câştigat cu 4-1, partida amicală, contra austriecilor de la RB Salzburg.
Citește și
Răzvan Marin nu a fost nici măcar pe banca de rezerve a ”lăncierilor”, deşi acum o săptămâna a avut o prestaţie bună, tot într-o partidă de verificare, cu Waalwijk, echipă ce a terminat pe ultimul loc în campionatul Olandei.
Răzvan Marin a fost rezervă şi a intrat după pauză. Internaţionalul român a fost decisiv la golul de 3-0, după ce a trimis perfect din corner, iar Ekkelenkamp a fructificat cu o lovitură de cap.
Există însă şi o veste bună pentru acesta. Presa din Italia notează că Eusebio di Francesco, cel care l-a dorit şi pe vremea când antrena Roma, este un fan al lui Răzvan Marin, ba chiar cei doi au şi acelaşi impresar. Îl consideră potrivit pentru rolul de lider la mijlocul terenului, dar Cagliari nu poate face, în acest moment, efortul financiar de a-l cumpăra definitiv, mai ales că Ajax nu se va despărţi de internaţionalul român pentru mai puţin de zece milioane de euro.
