
Citește și
Adrian Petre (22 de ani) a oferit un răspuns elegant în momentul în care a fost întrebat dacă regretă transferul la FCSB.
Adus de la Esbjerg cu statutul de mare speranţă a fotbalului românesc, vârful a dezamăgit la clubul patronat de Gigi Becali, a pierdut rapid încrederea patronului şi a fost nevoit să plece în Serie B, la Cosenza. Impresia generală a fost că Petre nu a primit nici destule şanse, dar nici evoluţiile sale nu au fost cele aşteptate.
După o perioadă "tampon", de acomodare în Italia, în care şi-a limpezit gândurile, Petre a acceptat să abordeze din nou subiectul FCSB. Şi spune că singurul regret e că nu a avut mai multe reuşite personale care să-l ajute să-şi prelungească aventura la fosta vicecampioană: "Nu regret nimic din ce am făcut şi din ce voi face în viaţă, cu atât mai mult nu o să regret niciodată că am venit la FCSB. Am întâlnit oameni minunaţi, colegi foarte buni, oameni din staff foarte profesionişti. Singurul fapt pe care îl regret este că nu am reuşit să mă impun şi să petrec cât mai mult timp la FCSB", a spus Adrian Petre, într-un dialog cu fanii pe canalul său de Youtube.
