
Florin Răducioiu e întristat de faptul că Gheorghe Hagi nu îi mai răspunde la telefon, precizând că a încercat să dea de "Rege" inclusiv printr-un mesaj vocal, la care fostul său coleg din echipa naţională nu a răspuns.
Citește și
Fostul atacant crede că supărarea lui Hagi are legătură cu un interviu în care a precizat că nu crede că Ianis Hagi e pregătit în acest moment să joace în Serie A.
“Din păcate, aici e o problemă deja. L-am sunat de Paşte, nu mi-a răspuns. I-am lăsat un mesaj vocal, l-a ascultat, dar tot nu mi-a răspuns. Cred că e un pic supărat pe mine. Eu abia aştept să-l văd şi să clarificăm această mică polemică. Relaţia noastră s-a deteriorat.
Am încercat să fiu realist şi imparţial. Interviul nu a fost redat în mod integral, pentru că eu am spus la un moment dat că sunt un mare fan al lui Ianis Hagi şi că am încredere în el. Dar în momentul de faţă nu este pregătit pentru campionatul italian, după părerea mea. Nu pot să mă ascund în spatele adevărului, sunt un om de fotbal. Nu putem să negăm realitatea” a declarat Răducioiu, citat de Telekom Sport.
Hagi şi Răducioiu au fost colegi atât în echipa naţională a României, cât şi la clubul italian Brescia. Cei doi au păstrat o relaţie foarte bună şi după retragerea din activitate.
Foto: Imagine din arhiva personală a lui Gheorghe Hagi, realizată în perioada în care cei doi jucau pentru Brescia.
