
Jucătoarele Sorana Cîrstea, Ana Bogdan, Patricia Ţig, Irina Begu, Mihaela Buzărnescu şi Monica Niculescu şi-au aflat, vineri, adversarele din primul tur de la Wimbledon, al treilea grand slam al anului.
Citește și
Sorana Cîrstea, locul 45 mondial, va evolua în primul tur cu sportiva britanică Samantha Murray Sharan, locul 225 mondial şi beneficiara unui wild card, în timp ce Patricia Ţig, locul 61 mondial, va juca împotriva rusoaicei Daria Kasatkina, favorită 31 şi locul 35 mondial.
Ana Bogdan, locul 91 WTA, va juca împotriva rusoaicei Anastasia Pavliucenkova, locul 19 mondial şi favorită 16.
Mihaela Buzărnescu, locul 160 mondial, va evolua contra americancei Venus Williams, locul 103 WTA.
Irina Begu, locul 78 WTA, a fost mai norocoasă şi va întâlni în primul tur o jucătoare venită din calificări.
Monica Niculescu, locul 193 WTA, a acces din calificări, pe tabloul principal la turneul de la Wimbledon, al treilea grand slam al anului.
Organizatorii competiţiei londoneze au anunţat programul primei zile. Astfel pe iarbă vor intra luni: Monica Niculescu, Mihaela Buzărnescu şi Irina Begu.
Wimbledon Monday schedule pic.twitter.com/SZDvK0a4jz
— Michal Samulski (@MichalSamulski) June 26, 2021
