
Transferul lui Constantin Budescu (32 de ani) la FCSB redevine de actualitate. Sâmbătă dimineaţă, Mihai Stoica a vorbit despre mijlocaşul ofensiv şi a anunţat că, dacă Budi pleacă din Arabia Saudită, singura destinaţie posibilă e clubul lui Gigi Becali.
Citește și
Fostul internaţional mai are un an de contract cu Damac, pe care încearcă să o salveze de la retrogradare în acest sezon, dar viitorul său pare legat de FCSB. A vorbit cu Becali încă din momentul plecării în Arabia Saudită, iar Mihai Stoica alimentează acum pista:
"Budescu a ajuns la 79 de kilograme, i se văd coastele. Dar mai e legat de Damac încă un an de zile. Dacă Budescu pleacă din Arabia Saudită, eu cred că altă destinaţie nu va avea decât FCSB. Dar asta depinde de cei de acolo", a declarat managerul general al FCSB-ului.
”Cu Budescu nu am mai vorbit (n.r. - după ce a plecat în Arabia Saudită). Am discutat atunci (n.r. - înainte de a semna) şi am stabilit că îl aştept la noi, de la vară.
El mi-a zis că o să vină. I-am zis să se ducă să facă bani pe la arabi, iar apoi să vină. Sunt convins că o să fie la noi, pentru că Budescu vrea să joace din nou aici”, spunea Becali, după transferul lui Budescu la Damac.
