Ultima oră
Rapid analizează transferul unui atacant din campionatul Portugaliei Rapid analizează transferul unui atacant din campionatul Portugaliei
Stefanos Tsitsipas s-a gândit să se retragă, din cauza unei accidentări la spate Stefanos Tsitsipas s-a gândit să se retragă, din cauza unei accidentări la spate
Un fotbalist a fost implicat în tragedia de la Crans-Montana. Care e starea acestuia Un fotbalist a fost implicat în tragedia de la Crans-Montana. Care e starea acestuia
Şoferul maşinii lui Anthony Joshua, responsabil pentru moartea a doi dintre apropiaţii pugilistului, a fost plasat în arest preventiv Şoferul maşinii lui Anthony Joshua, responsabil pentru moartea a doi dintre apropiaţii pugilistului, a fost plasat în arest preventiv
Liverpool a obţinut doar o remiză cu Leeds, în etapa cu numărul 19 din Premier League Liverpool a obţinut doar o remiză cu Leeds, în etapa cu numărul 19 din Premier League
Arina Sabalenka vrea revanşa cu Nick Kyrgios în ”Bătălia Sexelor” Arina Sabalenka vrea revanşa cu Nick Kyrgios în ”Bătălia Sexelor”

Şase jucători, un argentinian şi cinci francezi, au fost sancţionaţi pentru corupţie

Tenis Publicat de Daian Cutu pe 31 ian 2025
mail-share icon Email

Agenţia Internaţională de Integritate în Tenis (ITIA) a anunţat vineri că şase jucători, un argentinian şi cinci francezi, au fost sancţionaţi pentru corupţie, aceştia fiind implicaţi într-o vastă operaţiune de aranjare de meciuri iniţiată în Belgia.

 

 

//i0.1616.ro/media/581/3142/38122/21918534/1/itia.jpg

 

Între cele şase nume menţionate de ITIA se află foşti jucători, dar şi jucători activi. Ei au fost sancţionaţi pentru încălcarea Programului Anticorupţie din Tenis (TACP). Aceste sancţiuni sunt legate de un dosar penal care a fost judecat în 2023, privind un sindicat prin care se aranjau meciuri de tenis în Belgia. Colaborarea dintre ITIA şi autorităţile belgiene a dus la condamnarea liderului grupării, Grigor Sargsyan, la cinci ani de închisoare.

Dintre jucătorii sancţionaţi, trei recunoscuseră faptele şi acceptaseră pedeapsa. Este vorba de Jérôme Inzerillo (34 de ani, locul 354 ATP în 2012, condamnat la o suspendare de cinci ani şi şapte luni şi o amendă de 50.000 de dolari, din care 35.000 cu suspendare), David Guez (42 de ani, locul 116 în 2010, patru ani suspendare, şi o amendă de 25.000 de dolari, din care 17.500 de dolari suspendaţi) şi Romain Bauvy (30 de ani, locul 758 în 2016, patru ani suspendare, şi o amendă de 25.000 de dolari, din care 17.500 de dolari suspendaţi).

Doi jucători au recunoscut faptele, dar au contestat condamnările: Yannick Jankovits (38 de ani, locul 225 în 2015, suspendat în cele din urmă doi ani cu o amendă de 28.000 de dolari, din care 21.000 de dolari cu suspendare) şi François-Arthur Vibert (34 de ani, locul 591 în 2012, suspendat în cele din urmă pentru doi ani şi 3 luni, cu amendă de 35.000 de dolari, din care 28.500 de dolari cu suspendare). Al şaselea jucător suspendat a fost argentinianul Agustin Moyano, singurul care nu a recunoscut faptele. Moyano era clasat pe locul 1343 în 2015 şi a fost suspendat pentru cincisprezece ani, primind şi o amendă de 10.000 de dolari.

mail-share icon Email
viewscnt

Tenis

Ultimele articole Toate articolele