Delegat la partida de vineri, dintre Unirea Slobozia şi Sepsi OSK, scor 3-2, Sebastian Colţescu, în vârstă de 47 de ani, a condus la centru meciul său cu numărul 400 pe prima scenă a fotbalului românesc. Centralul este primul în acest top, el depăşindu-l încă din 2024 pe Alexandru Tudor (381 meciuri). Podiumul este completat de un alt arbitru aflat încă în activitate, Istvan Kovacs (357 meciuri), informează FRF.
Citește și
La meciul său cu numărul 400, Sebastian Colţescu i-a avut alături în brigadă pe Daniel Mitruţi şi Daniel Ilinca – asistenţi, Ovidiu Robu – al patrulea oficial, Marcel Bîrsan şi Adrian Popescu – VAR.
„E o împlinire profesională, dar şi personală, e rezultatul muncii mele de-a lungul anilor. Sunt conştient că, la fel ca orice record, şi acesta va fi doborât. Şi abia aştept să vină următorul arbitru să mă depăşească pentru a-l felicita şi a-i strânge mâna”, spunea Colţescu în 2024, atunci când devenea arbitrul cu cele mai multe meciuri la centru în prima ligă din România.
Colţescu a rememorat şi primul său joc: „Era 28 noiembrie 2003, un meci Oţelul Galaţi – Gloria Bistriţa. Aveam emoţii foarte mari. Îmi amintesc că am plecat cu trenul spre meci, am luat ziarul din gară şi scria undeva în primele pagini: «În sfârşit Craiova are din nou arbitru de Liga 1». Am făcut brigadă cu doi mari arbitri asistenţi, Cristian Nica şi Aurel Oniţa. A fost şi un moment amuzant în acel joc, mingea a fost degajată în tribună şi, aşa cum eram obişnuit de la Liga 2, aşteptam ca spectatorii să o arunce înapoi în teren. Dar imediat colegii au strigat la mine să mă facă atent că jocul se reluase cu o altă minge de pe margine. Tot la acel meci mi-am uitat baremul pe masă în vestiar, m-am întors de la Brăila ca să îl recuperez”.
„Nu mă gândeam că voi ajunge până aici. Întotdeauna mi-am făcut planuri în viitorul mai apropiat. Desigur, îmi doream să ajung la cel mai înalt nivel, dar mă şi bucuram de fiecare etapă din carieră. Vreau să le mulţumesc tuturor celor care m-au ajutat în carieră, marilor arbitri pe care i-am cunoscut şi împreună cu care am făcut echipă. Mă revăd cu plăcere, prin toate oraşele ţării, cu foşti colegi cu care am păstrat relaţii bune. Îi mulţumesc şi domnului Kyros Vassaras pentru sprijinul său. Dumnealui mi-a acordat încrederea sa după acel episod din Liga Campionilor care m-a ţinut departe de arbitraj timp de două luni şi jumătate. Acea sete de a arbitra cred că m-a ajutat ulterior să am prestaţii bune, apreciate de lume”, a mai spus Colţescu.