
Serena Williams a făcut un gest fără precedent în lumea tenisului. Ajunsă la 38 de ani, americanca a declarat că face un apel către organizatorii turneelor la care va participa să nu o mai programeze pe arenele centrale, pentru a se putea afirma tinere jucătoare.
Citește și
De asemenea, Serena vrea ca fetele să aibă o mai bună reprezentare pe arenele centrale ale competiţiilor majore, în prezent, raportul fiind net superior băieţilor.
„Egalitatea între sexe este un lucru pentru care trebuie să luptăm în continuare. Mă uit la turneele importante şi văd 4 meciuri de băieţi şi două de fete pe terenul principal. Apoi îmi pare şi mai rău, pentru că într-unul dintre ele sunt mereu implicată eu.
De multe ori am mers la organizatori şi le-am zis să mă pună pe terenul secund, să acorde această oportunitate şi altor jucătoare. Nu am avut de fiecare dată succes. Ei îmi transmit că eu trebuie să fiu acolo neapărat, în zadar le explic că şi celelalte fete merită o astfel de şansă, că literalmente au muncit toată viaţa pentru un astfel de moment”, a spus Serena Williams, potrivit tennishead.net.
