
Dan Petrescu, 52 de ani, a mai reuşit o mică victorie, în afara calificării în turul II preliminar ai Ligii Campionilor. Kevin Boli, 27 de ani, fundaş pe care se bazează, şi-a luat gândul de la transferul în Turcia şi a revenit la sentimente mai bune faţă de CFR Cluj.
Citește și
Triplul campion al României, două titluri cu CFR şi unul cu Viitorul, Boli a încercat în această vară să forţeze transferul în Turcia, la Samsunspor, deşi mai avea contract cu gruparea din Gruia, fiind nemulţumit de unele restanţe salariale pe care clubul le are către el. A urmat o perioadă de incertitudine, dar acum Dan Petrescu anunţă că stoperul francez de origine ivoriană a revenit pe linia de plutire: "Campionatul va fi la fel de greu şi nu va fi uşor pentru nimeni, mai ales că noi am pierdut foarte mulţi jucători. Au plecat foarte mulţi. Arlauskis e o pierdere foarte mare, şi Manea, Ţucudean, Traore... Acum, mă bucur că Boli a revenit la sentimente mai bune, se antrenează, joacă. Şi când pierzi nişte jucători nu e uşor să-i înlocuieşti. Să iei nişte campioni şi să nu cheltui bani, că până la urmă noi vrem să-i luăm gratis, asta e clar”, a declarat Dan Petrescu", a spus Dan Petrescu, joi, la revenirea în ţară după victoria din Malta, 2-0 cu Floriana.
Boli a fost rezervă în meciul din Malta, unde Dan Petrescu a preferat un cuplu Cestor-Vinicius, dar are şanse mari să înceapă din primul minut meciul cu Dinamo Zagreb, programat miercuri, 26 august, de la ora 21:00, în Gruia.
FOTO: Sport Pictures
FOTO: Sport Pictures
