CFR Cluj a învins luni seara, pe teren propriu, scor 2-0, gruparea CS Universitatea Craiova, în ultimul meci al etapei a treia din play-off-ul Superligii.
Citește și

Mohammed Kamara a deschis scorul în minutul 22, după o combinaţie cu Simao Rocha, pentru ca în minutul 44 Korenica să majoreze avantajul gazdelor transformând superb o lovitură liberă dintr-o poziţie complicată, lateral stânga.
În partea secundă Fică a fost aproape de 3-0, ratând în minutul 59, iar trei minute mai târziu Alexandru Mitriţă a şutat din careu, dar Hindrich a reuşit să respingă.
Din minutul 69 Alisson Safira a fost eliminat, după ce a primit al doilea cartonaş galben, clujenii s-au retras, lăsându-i pe craioveni cu posesia, dar scorul nu s-a mai modificat şi CFR Cluj – CS Universitatea Craiova s-a terminat 2-0.
Într-o săptămână oltenii sunt eliminaţi din Cupa României şi pierd prima poziţie din Superligă.
După meci, Mirel Rădoi a oferit mai multe declaraţii. Antrenorul a casat mai multe declaraţii cu subînţeles la adresa arbitrajului.
CCA a solicitat suspendarea lui Rădoi, în cazul în care nu va putea demonstra acuzaţiile aduse după meci.
Recent, Sorin Cârţu i-a luat apărarea lui Rădoi.
”Mirel a aflat, din nişte surse, că trebuie să fie loviţi mereu Mitriţă, Safira şi Baiaram!”
”După ce ne-a spus că nu vede bine la TV, acum aude bine… Face parte din organizarea meciurilor – la noi, în România, suntem mereu cu mulţi ani în urmă. Eu spun că în campionatul nostru sunt ierarhii făcute de arbitri, e clar, ies în evidenţă. Spun asta de foarte mult timp. Ce vor să spună acum despre Rădoi? Rădoi a spus un lucru adevărat, care se adevereşte – e o mahala ce se întâmplă aici, în emisiuni. Care e problema dacă minte Vassaras? E vreo surpriză? Dar când a minţit şi a spus că n-am TV bun, că nu e henţ, aia nu e tot o minciună?
Când mă faci să cred că sunt coincidenţe – acelaşi arbitru la VAR, ca la FCSB – Dinamo, aceleaşi greşeli, nu-l cheamă pe Kovacs, iar la a doua îl cheamă pe fratele lui Kovacs… era în interesul echipei. Dacă e în interes, îl chemi. Eu nu ştiu… Lămuriţi-mă voi. Eu nu cred că sunt doar coincidenţe, dar tu mă faci să cred toate astea. Ceea ce spun eu sunt lucruri evidente.
La partida noastră cu FCSB, când ne-au luat faţa şi au terminat pe locul 1 – vrei să-mi spui că acel meci a fost arbitrat imparţial? Hai să fim serioşi. Eu sunt un om de fotbal mai vechi decât Vassaras. Am fost şi antrenor, şi preşedinte – le ştiu pe toate. Îţi explic imediat că arbitrează ‘şmechereşte’. Arbitrajul lui Chivulete a fost ‘şmecheraş’.
Arbitrii ierarhizează fotbalul românesc. Asta fac de ani de zile. Meciurile sunt organizate, dar fiecare înţelege ce vrea. Cine vrea, îmi dă dreptate. Peste ani o să zică lumea: „Nebunul ăla de Cârţu a avut dreptate.” Ce făceau Balaj şi Marius Avram mi s-a întâmplat şi mie, ca antrenor. Eram la o echipă şi mi-a zis un preşedinte: „Eşti fraier, că ei îşi pun ce arbitri vor.”
Barbu a influenţat direct desfăşurarea partidei, la meciul nostru cu FCSB. Eu ştiu ce vorbesc. Cine îmi garantează mie că duminică… la o partidă foarte importantă, nu se poate întâmpla acelaşi lucru? Îmi garantează cineva? Nu am voie să vorbesc despre nişte lucruri evidente? Este evident – eu pot să mă gândesc la corupţie, la ceva premeditat.
Mirel a aflat, din nişte surse, că trebuie să fie loviţi mereu Mitriţă, Safira şi Baiaram. Au fost nişte provocări pe care arbitrul nu trebuia să le accepte. Nu vreau nimic de la nimeni. Eu vreau doar ca echipa noastră să intre pe teren cu gândul că vor fi prejudiciaţi, că vor fi faultaţi, şi că trebuie să revină mai puternici. Echipa asta joacă de pe locul 1 (n.r. FCSB). Au o echipă bună, un lot valoros, sunt sprijiniţi şi protejaţi în meciuri. Au şi noroc, pe deasupra”, a spus Sorin Cârţu, la DigiSport.