Se pare că negocierile dintre Genoa şi pretendetele pentru semnătura lui Radu Drăguşin au intrat pe ultima sută de metri. Tottenham este în pole-position, iar la pândă stau Bayern şi Napoli. Nu este exclus să avem parte şi de un alt deznodământ la finalul negocierilor şi Radu să plece la un alt club important sau chiar să rămână la Genoa.
Dar, până la urmă, ce ar însemna pentru România ca Drăguşin să ajungă la o formaţie de top?
De la Chivu şi Mutu am tot aşteptat
România are nevoie de un lider, de un jucător cu personalitate care să redea identiatea naţionalei aflată de mult timp în afara granzilor Europei.
I-am avut pe Dobrin, Cornel Dinu, Mircea Lucescu, Balaci sau Boloni. După a urmat Generaţia de Aur care s-a clădit pe cei doi titani ai fotbalului românesc, Hagi şi Popescu.
Ultimii doi au jucat la Barcelona, Popescu a fost chiar căpitan, iar Hagi a evoluat şi la Real. Pare de domeniul SF ca un fotbalist român să aibă o asemenea carieră în momentul de faţă, iar noi am tot aşteptat sperând că până la urmă vom avea din nou parte de un lider adevărat.
În urma Generaţiei de Aur au rămas Chivu şi Mutu. Amândoi au jucat pentru România alături de Hagi şi Popescu, atunci când flacăra de entuziasm a Generaţia de Aur se stingea.
Cei doi nu au reuşit vreo calificare la Campionatul Mondial, dar cu ei în frunte am fost prezenţi la EURO 2008, unde ne-am luat la trântă cu Franţa şi Italia. Până şi cu Olanda ne-am prezentat onorabil, vorbim totuşi de echipa care avea să devină vice-campioană mondială peste doar 2 ani.
După ei, din păcate, nu a mai urmat nimic. Fel şi fel de jucători s-au perindat pe la naţională preluând numărul 10, purtat timp de 20 de ani de Hagi şi Mutu, iar bandelora de căpitan, care a fost a lui Gică Popescu şi mai apoi a lui Cristi Chivu, a ajuns să nu mai aibă atât de mare importanţă.
Chiar şi când ne-am calificat la EURO 2016, dintr-o grupă poate mai uşoară ca cea de acum, am avut emoţii că nu vom ajunge acolo. A trebuit să aşteptăm până în ultima etapă o partidă cu Insulele Feroe pentru a fi siguri de calificare.
Acolo ne-am prezentat la parametri normali ai acelei naţionale: am terminat pe ultimul loc după ce am luat bătaie de la Albania şi am înscris doar de la 11 metri.
Nu aveam un jucător cu rezonanţă în fotbalul mare. Chiricheş putem spune că era cel mai important, un jucător care era mediocru într-o echipă bună pentru Serie A şi slabă în competiţiile europene. În acel sezon premergător Campionatului European, Chiricheş bifase doar 8 (!) partide în Serie A, iar Napoli era eliminată în şaisprezecimile Europa League.
Drăguşin ne redă speranţa că vom avea din nou o naţională cu jucători mari. În momentul în care va pleca de la Genoa, Radu va deveni cel mai scump român din istorie şi va evolua la o echipă de top. Va fi transferul pe care îl aşteptăm de atâţia ani.
De el se leagă speranţa românilor că vom ajunge din nou sus în fotbal. Radu Drăguşin trebuie şi va fi reperul acestei generaţii de fotbalişti români. Ne trebuie un lider şi un fotbalist care să fie respectat în fotbalul puternic.
Cu o floare nu se face primăvară, dar fără Hagi, Popescu, Mutu sau Chivu nu am fi avut parte de o "primăvară" atât de însorită.
