Croatul de origine braziliană Jorge Sammir, 33 de ani, s-a lansat într-un atac la adresa stilului defensiv pe care Dan Petrescu, 52 de ani, l-a practicat în perioada petrecută în China, la Jiangsu Suning.
Când a ajuns în Asia, Petrescu l-a găsit acolo pe Sammir, venit de la Getafe pentru cinci milioane de euro, dar, după puţin timp, şi-a dat seama că mijlocaşul ofensiv nu se "pupă" cu modul în care el vrea ca echipa să se exprime pe teren. Aşa a ajuns Sammir pe bancă, o decizie care nu i-a convenit deloc sud-americanului cu şapte selecţii în naţionala Croaţiei: ”Nu pot să spun nimic rău despre Petrescu, am avut o relaţie bună, corectă. Pur şi simplu nu mi-a plăcut fotbalul pe care noi îl jucam cu el. Defensivă totală, cu trei mijlocaşi la închidere, fără număr ”10” clasic, cu intenţia de a aştepta o şansă de a înscrie. Nu mă puteam exprima într-un astfel de joc, aşa că nu prea am jucat cât a fost Petrescu antrenor”, a declarat Sammir, pentru vecernji.hr.
Plecat între timp din China, Sammir s-a întors în Croaţia, la Lokomotiva Zagreb, iar cel mai bun moment al său în tricoul lui Jiangsu a fost golul decisiv marcat în minutul 110 al finalei care le-a adus lui şi lui Petrescu trofeul Cupei Chinei.