Ultima oră
Fotbalistul pierdut de CFR face senzaţie la rivală şi bate la porţile echipei naţionale: ”E de acest nivel!” | VIDEO EXCLUSIV

Fotbalistul pierdut de CFR face senzaţie la rivală şi bate la porţile echipei naţionale: ”E de acest nivel!” | VIDEO EXCLUSIV
VIDEO | ”Au fost false”. Adrian Mihalcea a dezvăluit o situaţie incredibilă petrecută la meciul cu Rapid VIDEO | ”Au fost false”. Adrian Mihalcea a dezvăluit o situaţie incredibilă petrecută la meciul cu Rapid
VIDEO | ”Creştem ca ghioceii”. Un nou discurs savuros marca Marius Şumudică VIDEO | ”Creştem ca ghioceii”. Un nou discurs savuros marca Marius Şumudică
VIDEO | Rareş Pop, one man show pentru Rapid. ”Acesta este rodul muncii mele” VIDEO | Rareş Pop, one man show pentru Rapid. ”Acesta este rodul muncii mele”
Atalanta - Como a fost amânat din cauza ploii. Când se va juca Atalanta - Como a fost amânat din cauza ploii. Când se va juca
VIDEO | Marius Şumudică, spectaculs la finalul partidei cu Unirea Slobozia VIDEO | Marius Şumudică, spectaculs la finalul partidei cu Unirea Slobozia

Superbet Chess Classic România 2024: Victorie pentru Fabiano Caruana în prima rundă. Gukesh Dommaraju l-a învins pe Bogdan Deac

Sporturi Publicat de Daian Cutu pe 27 iun 2024
mail-share icon Email

//i0.1616.ro/media/581/3142/38128/21645215/1/sah.jpg

Marii Maeştri ai şahului internaţional, prezenţi la Bucureşti pentru competiţia Superbet Chess Classic România 2024, au deschis miercuri, prima rundă de confruntări a etapei de la Bucureşti. Printre cei 10 jucători se află şi Bogdan Deac (locul 42 mondial, a primit un wild-card pentru această etapă), unul dintre cei mai valoroşi şahişti ai României, la acest moment.

Ceremonia de deschidere a celei de-a doua etape din cele cinci (desfăşurate în Europa şi SUA) ale circuitului internaţional Grand Chess Tour, ediţia 2024 – unul dintre cele mai importante turnee de şah la nivel mondial, fondat de multiplul campion mondial Garry Kasparov – a debutat marţi, 25 iunie, la Grand Bucharest Hotel, în prezenţa a aproximativ 200 de participanţi: iubitori ai şahului, sportivi, oficialităţi şi personalităţi ale vieţii publice din România.

Deschiderea primei zile competiţionale a avut loc miercuri, 26 iunie, la orele 15.00, printr-o primă mutare simbolică, făcută la prima partidă dintre Dommaraju Gukesh şi Bogdan Deac de marele fotbalist şi ambasador Superbet, Ilie Dumitrescu, prezent la evenimentul de la Bucureşti..

Cronica rundei I
 
Firouzja,  Alireza – Caruana, Fabiano 0-1

Fabiano Caruana, campionul din 2023, a adus publicului prima partidă decisă din etapa de la Bucureşti, învingându-l pe Alireza Firouzja după o partidă ce, după deschidere, se anunţa a fi cu şanse mai mari pentru jucătorul francez. Acesta a optat pentru o variantă agresivă din Sistemul Londonez, alegând să joace cu regele în centru pentru a obţine un atac periculos pe flancul regelui. Totuşi, după patru ore de joc şi tensiune la cote maxime, un sacrificiu ambiţios de pion din partea adversarului i-a oferit lui Caruana şansa de care avea nevoie şi care i-a adus victoria.

Abdusattorov, Nodirbek - Praggnanandhaa, Rameshbabu  ½ - ½

Partida dintre Abdusattorov şi Praggnanandhaa a fost o clasică spaniolă, varianta „Arhanghelilor”, în care cu siguranţă ambii jucători ştiau multe mutări teoretice şi planuri de joc. S-au jucat 64 de mutări şi după mai multe tatonări poziţionale în jocul de mijloc, poziţia s-a simplificat treptat şi s-a ajuns într-un final de turnuri cu un pion în plus pentru negru, însă avantajul nu a fost suficient pentru a-i aduce indianului o victorie. Structura pionilor a fost una de remiză teoretică pe care jucătorul uzbek a stăpânit-o perfect şi fără emoţii.

Vachier-Lagrave, Maxime - Nepomniachtchi, Ian  ½ - ½

Partida dintre Vachier şi Nepomniachtchi a fost o variantă interesantă din apărarea rusă pe care Nepo a declarat că o cunoştea foarte bine până spre mutarea 22. De4. Se ştie că această variantă este una din preferatele fostului challenger la titlul mondial, fiind o "armă" pe care a folosit-o des şi în recent încheiatul Turneu al Candidaţilor. După deschidere, Vachier a ales să pună câteva probleme practice, inclusiv un sacrificiu de nebun pentru trei pioni, determinându-l pe negru să găsească câteva mutări unice pentru a menţine echilibrul în poziţie. Cu toate acestea, Nepo a demonstrat o bună cunoaştere a poziţiilor şi s-a apărat fără greşeală, iar partida s-a încheiat cu o remiză printr-o repetare de mutări.

Gukesh, Dommaraju - Deac, Bogdan 1-0

Reprezentantul României, Bogdan Deac, le-a oferit fanilor emoţii la fel de mari ca naţionala de fotbal! După deschidere, jucătorul nostru a demonstrat un joc extrem de ambiţios şi agresiv, ce demonstra clar că îşi doreşte victoria chiar şi când îl are în faţă pe challenger-ul la titlul mondial. După deschidere, Deac a reuşit să obţină un avantaj considerabil şi să pună presiune pe adversar. Din păcate, după aproape şase ore de joc şi o serie de scăpări tactice, Gukesh a reuşit să întoarcă partida în favoarea lui şi să obţină a doua victorie din această rundă.

 

https://i0.1616.ro/media/2/2701/33670/21645109/2/ilie1.jpg


Giri, Anish - So, Wesley  ½ - ½

Clasamentul după runda I

1-2. Caruana Fabiano

1-2. Gukesh Dommaraju

3-8. Abdusattorov Nodirbek

3-8. Giri Anish

3-8. Nepomniachtchi Ian

3-8. Praggnanandhaa Rameshbabu

3-8. So Wesley

3-8. Vachier-Lagrave Maxime

9. Deac Bogdan

10. Firouzja Alireza 

 

mail-share icon Email
viewscnt

Sporturi

Ultimele articole Toate articolele