Scaunul lui Dan Petrescu la CFR Cluj s-a clătinat serios la sfârşitul anului trecut. Antrenorul nu a înregistrat rezultate slabe, dar nu a mai dominat campionatul ca în trecut.
Citește și
Dan Petrescu părea ca şi demis de la CFR Cluj înainte de ultimele 2 meciuri din acest an, cu Rapid în Cupa României şi cu Oţelul în Superliga.
Antrenorul a obţinut rezultate bune în ultimele două meciuri, iar discuţia pe care a avut-o cu antrenorul, se pare că ambele părţi au decis să continue împreună. Dan Petrescu este cel mai bun antrenor din istoria ardelenilor şi unul dintre cei mai buni antrenori români ai momentului.
Patronul de la CFR a susţinut că a analizat bine situaţia şi consideră că Dan Petrescu este cea mai bună variantă la ora actuală pentru ardeleni.
Astfel, Ioan Varga i-a promis că va întări lotul la CFR Cluj şi că în perioada de iarnă vor veni cel puţin trei jucători alături de care Dan Petrescu să atace titlul în Superliga.
Recent, Cristi Balaj a oferit mai multe declaraţii şi a fost întrebat dacă se pune problema ca antrenorul să părăsească echipa până la finalul sezonului actual.
”Condiţiile erau atunci diferite faţă de cele de acum!”
”Dacă mă întrebi acum, nu. Dar în fotbal este posibil orice. Dacă mă întrebi în acest moment, eu spun că nu. Avem nevoie de linişte şi stabilitate. Uite ce s-a întâmplat la Botoşani.
Am demonstrat în ultimii ani că suntem un club cât de cât echilibrat, adică nu luăm decizii la cald, comparativ cu anii precedenţi. Înainte de toate, Dan Petrescu merită respect pentru ceea ce a realizat alături de CFR Cluj.
Şi vorbim de un antrenor mai experimentat decât în perioada în care a câştigat campionate, în care a avut performanţe sportive. Condiţiile, probabil, erau atunci diferite faţă de cele de acum”, a spus Balaj, pentru Sport.ro.
Ce a spus Varga despre Petrescu
”Îi voi acorda sprijin în continuare şi am încredere că vom realiza obiectivele. Ne dorim câştigarea campionatului şi cel puţin grupele Europa League.
Vor veni 3 jucători şi nu va pleca niciun fotbalist important în această iarnă”, a spus Varga, potrivit prosport.ro.