
Considerat una dintre marile speranţe ale fotbalului românesc, Ştefan Baiaram, atacantul în vârstă de doar 18 ani al celor de la Craiova, e lăudat de Cornel Dinu, dar ironizat de Basarab Panduru.
Citește și
Baiaram a ieşit în evidenţă în meciul cu Dinamo, când a pasat decisiv la golul marcat de Andrei Ivan, după o mostră de tehnică în regim de viteză, iar evoluţia sa a fost pe placul lui Cornel Dinu, cel care-i apreciază stilul de joc: "Are calităţi incontestabile, să-l mai vedem, nu ne pronunţăm, are viteză, are pătrundere cu mingea la picior, mi se pare uşor retras în ceea ce înseamnă lupta în teren", a declarat legenda lui Dinamo, la Telekom Sport.
În schimb, Basarab Panduru îi reproşează lui Baiaram desele momente în care nu se implică total în joc, acuzându-l că e fricos: ”E uşor ”domnişoară”, e cam în vârful ghetelor uneori, prezintă moda câteodată”, a comentat fostul mijlocaş, în stilul caracteristic.
