
Citește și
George Ţucudean (29 de ani) a decis să nu continue la CFR Cluj după 30 iunie, iar în acest moment are două variante: fie îşi duce mai departe cariera pusă în pericol de problemele cardiace care i-au fost descoperite, fie preia bogatele afaceri ale familiei sale.
CFR a încercat să-l facă pe Ţucudean să mai semneze un contract de doi ani, dar vârful cotat la 1,4 milioane de euro a refuzat, după o perioadă destul de lungă de gândire. Astfel, începând cu 30 iunie Ţucudean rămâne fără angajament, va fi aşa până cel puţin la finalul sezonului, iar George e pus în situaţia de a face o alegere importantă în viaţa sa. Plecarea a fost confirmată de Dan Petrescu înaintea meciului cu U Craiova: "Ne-am dorit să-şi mai prelungească o lună contractele (n.r. - până la finalul sezonului), să termine campionatul, mai ales că au început sezonul cu noi. Ţucudean a refuzat să mai semneze pe încă o lună, iar Arlauskis ne-a transmis că ne va da un răspuns săptămâna următoare", a spus Bursucul, la Telekom Sport.
UTA Arad sau afacerile familiei?
Strict din punct de vedere fotbalistic, Ţucudean nu-şi putea dori mai mult decât încă doi ani la campioana României şi singura echipă din Casa Liga 1 care a demonstrat că poate face faţă în Europa. Iar refuzul e un semn că Ţucudean ar vrea să o termine cu fotbalul, mai ales că problemele la inimă l-au împiedicat să mai fie golgheterul din ultimele două sezoane. În afara CFR-ului, din punct de vedere sportiv fostul atacant de la Dinamo şi FCSB are varianta de a se întoarce la UTA Arad, mai ales că echipa din oraşul său natal e aproape de promovare.
Mai aproape de realizare este, însă, varianta în care Ţucudean pune capăt carierei de fotbalist şi alege să intre în lumea business-ului. Bunicul său, Gheorghe Cosma, a construit un adevărat imperiu la Arad, format din nu mai puţin de 12 afaceri, şi este consilierul lui Ţucudean. Evident, l-ar vrea, ca şi pe sora lui, în fruntea afacerilor, mai ales că el are 80 de ani şi ştafeta trebuie predată: „Pentru George şi sora lui Miriam am pregătit totul la firmă. Au deja birourile lor şi trebuie să se apuce de treabă. Decizia e a lui George, dar eu simt că nu va mai juca. Nu are de ce să mai rişte dacă nu se simte în siguranţă. Are o familie frumoasă, a realizat foarte multe în carieră, a luat titluri, a jucat pentru naţională, acum îmi doresc mult şi îl aştept să preia frâiele afacerilor familiei. Că avem multă treabă!”, a declarat Gheorghe Cosma, pentru site-ul fanatik.ro.
Familia Ţucudean are, în total, 12 afaceri, printre care un hotel de cinci stele, 80 de hectare de viţă de vie, un centru SPA, o firmă de mobilă, dar şi ferme de porci, vite, ţesătorii sau tâmplării.
Campion cu FCSB, Viitorul şi dublu campion cu CFR, Ţucudean are un palmares care mai cuprinde două titluri de golgheter în Casa Liga 1, un titlu de cel mai bun fotbalist român, în 2018, două Cupe (una cu FCSB, cealaltă cu Dinamo), două Supercupe (una cu Dinamo, cealaltă cu CFR) şi trei goluri în zece selecţii la echipa naţională.
