Ianis Hagi (26 de ani) a revenit în vara acestuia an la Rangers, după ce în sezonul trecut a evoluat sub formă de împrumut la Alaves.
Citește și
În ultimul timp, Ianis Hagi a devenit subiectul unui transfer de senzaţie la Strasbourg, echipă ce evoluează în Ligue 1. Francezii caută să se întărească în linia mediană, astfel că „Prinţul” ar putea ajunge chiar în această iarnă la Strasbourg.
Pentru început, conducerea clubului care se află în prezent pe locul 11 în primul eşalon al fotbalului francez ar dori să îl transfere pe Ianis Hagi sub formă de îmrpumut, iar în cazul în care internaţionalul român se va ridica la nivelul aşteptărilor, cei de la Strasborg vor dori să îl transfere definitiv.
Francezii au demarat deja negocierile cu şefii lui Rangers pentru un posibil transfer al lui Ianis Hagi. Rămâne de văzut ce condiţii vor pune şefii de pe Ibrox pentru un împrumut la jucătorului român.
”Discuţiile continuă pentru a stabili condiţiile posibile ale unui transfer temporar.
Jucătorul ar putea aduce un plus de valoare mijlocului de la Strasbourg datorită calităţilor sale de joc şi a experienţei sale internaţionale.
Strasbourg pare să vrea să-şi consolideze echipa cu talente capabile să dinamizeze jocul la mijlocul terenului”, au notat cei de la Le Courrier Europeen.
Ianis Hagi se confruntă cu o situaţie complicată la Rangers
Ianis Hagi continuă să se confrunte cu o situaţie dificilă la Rangers. Internaţionalul român a bifat doar două meciuri până acum pentru scoţieni, în campionat, după ce Clement nu l-a introdus pe lista UEFA.
Apoi Ianis Hagi a fost trimis să joace la echipa a doua a trupei de pe Ibrox, acolo unde a marcat şi a livrat o pasă decisivă în victoria cu 5-0 contra celor de la Patrick Thistle.
Acum, presa din Scoţia a făcut un nou anunţ cu privire la Ianis Hagi. Conform Ibrox News, antrenorul lui Rangers consideră că „Prinţul” nu este la capacitate maximă şi a decis să îl trimită din nou la echipa a doua, pentru a prinde minute.
"Hagi a fost trimis iar la Rangers B ca să prindă minute pentru a-şi pune la punct condiţia fizică", scrie sursa menţionată.