
Romario Pires este unul din fotbaliştii lui Hermannstadt care se este infectat cu Covid. Brazilianul de 31 de ani a dat un interviu din izolare şi a vorbit despre scandalul rasial în care a fost implicat Sebastian Colţescu.
Citește și
Mijlocaşul nu crede că arbitrul a vrut să îl jignească pe Webo, ci a fost pur şi simplu un cuvând spus aiurea, care în limba română nu înseamnă nimic grav.
„M-au sunat doi ziarişti din Brazilia, pentru că atunci când a ajuns acolo această ştire a sunat foarte urât. Şi familia mea din Brazilia m-a sunat şi m-au întrebat, că au fost îngrijoraţi pentru mine cu rasismul, cu România.
Dacă România era o ţară rasistă, eu nu mai stăteam aici. Asta sută la sută. Acest subiect pentru mine e foarte sensibil, pentru că nu îi pot numi oameni, ci persoane lipsite de inteligenţă cele care pur şi simplu nu înţeleg că suntem toţi la fel. Pentru mine, în primul rând, când ajungi la un nivel atât de mare, trebuie să ştii cum să te porţi şi ce cuvinte să foloseşti. În primul moment când am auzit eu am zis da, Colţescu este rasist. Şi după 2 minute m-am gândit că a vorbit în limba română şi în limba română nu e rasism, în România nu e rasism. Eu le-am spus şi celor care m-au sunat de la ziarele din Brazilia şi m-au întrebat «Cum să nu?». Dacă traduci în altă limbă, în portugheză, da. Dar în România nu este rasism.
Şi eu sunt negru, asta e. Adică tu nu îmi lipseşti respectul dacă îmi spui că eu sunt negru, pentru că eu sunt negru. Dar asta e ok în România, acelaşi cuvânt însă tradus în portugheză o să pară rasist. Şi Colţescu a greşit din cauza asta, pentru că a ajuns la un nivel foarte mare, el e arbitru, e cea mai mare autoritate pe teren, el trebuie să dea exemplu, nu să lase loc de interpretări.
Colţescu are felul lui de a arbitra, cu autoritatea lui, ăsta e el, normal că m-am mai certat cu el pe teren când nu am fost de acord cu nişte decizii, dar nu am ajuns în nici un moment la alte chestii”, a spus Romario Pires, pentru ProSport.
