Presa din Grecia a reacţionat după finala Cupei dintre PAOK şi OFI Creta.
Citește și

PAOK, formaţia lui Răzvan Lucescu, a ratat câştigarea Cupei Greciei după un meci pierdut cu 2-3 în faţa lui OFI Creta, după prelungiri.
Echipa din Salonic a început bine şi a deschis scorul, însă adversarii au revenit şi au întors rezultatul. Egalarea venită în minutul 90+7 a dus partida în prelungiri, unde OFI a dat lovitura decisivă din penalty, în minutul 105+4.
Pentru formaţia din Creta, acesta este al doilea trofeu al Cupei Greciei din istorie.
Jurnaliştii eleni au lăudat calitatea finalei dintre cele două formaţii şi au notat superioritatea celor de la OFI.
“OFI a câştigat pe meritat Cupa Greciei, a doua din istoria sa, împotriva unui PAOK naiv”, au scris grecii de la gazzetta.gr.
“OFI a făcut istorie într-o finală de neimaginat. Cretanii au învins PAOK cu 3-2 în prelungiri şi au câştigat Cupa Greciei, a doua din 1987 încoace, prin lovitura bine sincronizată a lui Iseka în 105+4′ care a trimis o insulă întreagă în al şaptelea cer.
O finală de neimaginat, cu un suspans incredibil şi golgheterul ‘de aur’ Iseka”, au menţionat şi cei de la sport24.gr.
