
CFR Cluj poate avea probleme foarte mari, după ce mai mulţi jucători şi oameni din staff au fost depistaţi pozitiv cu COVID-19! După ce în cadrul emisiunii Fotbal Look, de la Look Plus, a fost anunţat că numărul cazurilor a crescut, o persoană care a călătorit cu jucătorii feroviarilor în avion, când aceştia făceau deplasarea la Bucureşti, pentru meciul cu FCSB, a precizat că ar putea da clubul în judecată.
Citește și
Paul Siserman este un fost concurent al unui show culinar şi a făcut mai multe dezvăluiri cu privite la situaţia de la momentul respectiv. Mai exact, jucătorii nu purtau măştile şi nu respectau termenii medicali impuşi într-o astfel de situaţie.
”Eu nu-i cunosc pe aceşti băieţi, nu sunt microbist. Dar m-a deranjat faptul că nu respectau regulile, iar eu am familie acasă şi acum văd că 11 dintre ei au Covid. Au venit cu autocarul până la intrarea în aeroport şi vă spun clar că nu aveau măşti în autocar. Le puneau abia după ce coborau, dar aia e treaba lor internă.
Deranjant e că în aeroport, unii nu purtau deloc sau purtau măştile aiurea. Un jucător tânăr, sub 1,80 metri şi zic asta pentru că aia e înălţimea mea, cu părul blond sau platinat şi mai lung, avea masca agăţată doar de o ureche, cealaltă parte atârna. Alţi doi jucători aveau masca sub gură la coada de la check-in.
Mai erau nişte oficiali mai în vârstă şi ei nu respectau evident regulile. Unul dintre ei era foarte verbal, îşi dăduse masca jos şi vorbea despre o beţie, cred. În avion, acest tip mai în vârstă (n.red. - Siserman l-a identificat pe unul dintre membrii staffului tehnic, în pozele trimise de reporterii Gazetei, este vorba despre Iosif Mureşan, maseurul lui CFR, tatăl fundaşului Andrei Mureşan, ex-CFR) a stat chiar în faţa mea. Râdea cu un altul despre nişte cartonaşe roşii, nu am înţeles exact, dar spunea ceva de genul: “Iar te-a prins Petrescu?! Cât mai e un cartonaş roşu?”
Primii jucători erau în avion la două scaune distanţă de mine. Întrebarea mea pentru ei este dacă din ceilalţi 150 de pasageri erau unii bolnavi, ei riscau să piardă campionatul nerespectând regulile?! Stând cu măştile aşa cum stăteau puteau să ia virusul din avion” - Paul Siserman, pentru Gsp.
Se îngroaşă ”gluma” la CFR Cluj. După ultimele testări, s-a ajuns la 10 oameni identificaţi pozitiv cu COVID-19. Informaţia a fost oferită în exclusivitate la Fotbal Look, pe postul Look Plus. Luni dimineaţă, numărul total al celor infectaţi cu COVID-19 a ajuns la şase. După ce duminică seară s-a aflat că portarul Sandomierski şi antrenorul secund Curelea sunt purtători ai virusului, azi pe listă au intrat Djokovic, preparatorul fizic Cristian Dragotă şi antrenorul cu portarii Cristian Moldovan.
Luni seară, s-a aflat că alţi patru au fost depistaţi pozitiv. Bălgrădean, Golofca, Petrila şi Aldea (preparator fizic) se află printre cei infectaţi. Aflaţi la baza Federaţiei Române de Fotbal de la Mogoşoaia, CFR-iştii au efectuat testele încă din cursul zilei de sâmbătă. Duminică seară, Look Sport a anunţat în exclusivitate că portarul polonez Grzegorz Sandomierski şi antrenorul secund Costin Curelea sunt, de asemenea, depistaţi pozitivi şi se adaugă pe lista deschisă de Alexandru Păun. Cât despre Păun, acesta a fost trimis la Cluj, cu ambulanţa, deşi nu are simptome puternice.
În urma cazurilor depistate la CFR, DSP Ilfov va demara o anchetă epidemiologică şi mai amplă. Momentan, jucătorii CFR-ului nu au voie să se antreneze, iar oamenii depistaţi pozitiv vor fi izolaţi. Partida cu FCSB a fost amânată până pe 30 iulie, iar pe plan sportiv lucrurile au luat, de asemenea, o turnură nefavorabilă: U Craiova a câştigat cu 2-0 la FC Botoşani şi s-a distanţa la patru puncte în fruntea clasamentului din Casa Liga 1.
