
Citește și
Dan Petrescu şi-a luat o grijă de pe cap chiar în ziua derby-ului cu FCSB: Giedrius Arlauskis (32 de ani) a acceptat să rămână la CFR până la finalul acestui sezon, semnând prelungirea contractului cu încă două luni.
Actuala înţelegere dintre CFR şi portarul ei de bază expira la 30 iunie, iar Dan Petrescu nu ştia dacă se va baza pe lituanian în sprintul final spre al treilea titlu consecutiv în Liga 1. O problemă pe care conducerea a rezolvat-o azi, site-ul fanatik.ro anunţând că portarul titular şi-a dat acordul pentru prelungirea contractului. Arlauskis va rămâne în poarta clujenilor până la finalul actualei stagiuni. Apoi se va pune la masa negocierilor.
Vrea un ultim tun al carierei
Aflat pe radarul unor echipe din zona arabă, dar şi din Turcia, Arlauskis consideră că, la 32 de ani, trebuie să pună mâna pe un contract de cel puţin un milion de euro/sezon pentru a-şi asigura financiar anii de după retragerea din cariera de fotbalist. Astfel, lituanianul le-a transmis şefilor din Gruia că e disponibil să negocieze rămânerea şi pentru sezonul viitor, dar doar dacă nu are o ofertă cu şase zerouri de la unul dintre cluburile care-l doresc. Mai simplu spus, CFR nu poate concura la nivel salarial, în niciun caz nu poate oferi un milion de euro pe sezon, dar îşi spune speranţele în eşuarea tratativelor dintre impresarul lui Arlauskis şi reprezentanţii echipelor din Arabia Saudită şi Turcia.
Venit ceva mai târziu decât colegii la reunirea lotului, Arlauskis a apărat în meciul amical cu Gaz Metan, câştigat cu 6-1, şi va fi titular în partida cu FCSB. Pentru sezonul viitor, CFR s-a pus deja la adăpost şi l-a adus pe Cristi Bălgrădean chiar din curtea rivalei.
