
Marius Avram este de părere ca sistemul de arbitraj inteligent se va putea implementa în Casa Liga 1 peste o perioadă de timp nu foarte îndelungată. Totul ţine de momentul în care va debuta pregătirea arbitrilor, iar din acel moment trebuie să mai treacă 6 luni.
Citește și
În prezent, între FRF şi LPF există un conflict deschis pe tema implementării VAR.
„Cred că sistemul VAR se va implementa mai repede decât se crede! Din momentul în care începe pregătirea arbitrilor, care depinde de FRF, aceasta durează 6 luni minim. Se îngreunează prin faptul că este această pandemie, dar, dacă aplicăm modelul de la meciurile de fotbal, cu testări pentru COVID-19, nu cred că există niciun fel de problemă. Lăsând la o parte orice discuţii, orice problemă care s-ar putea pune, orice dorinţe de a conduce, de a coordona, trebuie să introducem VAR-ul în România. Asta e tot ce contează”, a declarat Marius Avram, la PRO X.
