Turul barajului de menţinere/promovare, ”U” Cluj - Dinamo s-a terminat cu scorul de 2-0. Partida a fost una spectaculoasă şi s-a ridicat la nivelul spectacolului din tribune.
Citește și
Alexandru Boiciuc, în vârstă de 24 de ani, a marcat golul 2, după o fază superbă, creată de formaţia clujeană. Acesta a declarat după meci că i-a dedicat golul soţiei sale, care este plecată în Ucraina. Tot el a vorbit şi despre hotărârea de care trebuie să dea dovadă în returul de pe ”Ştefan cel Mare”, ”şepcile roşii”, ca să promoveze în Casa Liga 1.
„O seară extraordinară, o atmosferă excepţională. E plăcerea fiecărui fotbalist să joace cu atâţia spectatori în tribune şi să presteze un asemenea fotbal. Am încredere în defensiva noastră că e foarte puternică şi chiar ne-am apărat foarte bine şi am reuşit să marcăm cel de-al doilea gol. Dedic golul soţiei mele care a plecat în Ucraina zilele trecute şi a privit meciul de la televizor.
Trebuie să jucăm cu aceeaşi determinare, chiar mai multă. Un palmares, o cupă, o oportunitate de a demonstra că avem o echipă foarte bună şi că Clujul merită să aibă o echipă cum e U în prima ligă”, a spus Alexandru Boiciuc, după meci.