Ultima oră
Nopţi albe şi spectacol total: Campionatul Mondial 2026 a început! Nopţi albe şi spectacol total: Campionatul Mondial 2026 a început!
Andrej Fabry ar putea pleca de la ”U” Cluj! E dorit de alt club din Superliga Andrej Fabry ar putea pleca de la ”U” Cluj! E dorit de alt club din Superliga
Poli Timişoara, recital pe piaţa de mercato! Bănăţenii vor un jucător de bază al celor de la Oţelul Galaţi Poli Timişoara, recital pe piaţa de mercato! Bănăţenii vor un jucător de bază al celor de la Oţelul Galaţi
Tenis | Victoria Mboko s-a accidentat la genunchi la simplu, la Queen's Club. Participarea ei în sferturile de dublu alături de Serena Williams este incertă
Tenis | Victoria Mboko s-a accidentat la genunchi la simplu, la Queen's Club. Participarea ei în sferturile de dublu alături de Serena Williams este incertă
FCSB are mijlocaş! ”Îşi ia la mână adversarul!” | VIDEO EXCLUSIV
FCSB are mijlocaş! ”Îşi ia la mână adversarul!” | VIDEO EXCLUSIV
A venit nota de plată! Amendă mare după derby-ul Dinamo - FCSB A venit nota de plată! Amendă mare după derby-ul Dinamo - FCSB

VIDEO | Conflict de proporţii la Wimbledon, între Ajla Tomljanovic şi Jelena Ostapenko! "Toată lumea ştie că minte" / "Comportamentul tău e oribil"

Tenis Publicat de Andrei Ionascu pe 3 iul 2021
mail-share icon Email

//i0.1616.ro/media/581/3142/38122/20274632/1/ostapenko-tomljanovic.jpg

Meciul dintre Ajla Tomljanovic (locul 75 WTA) şi Jelena Ostapenko (34 WTA), în turul 3 la Wimbledon, a fost marcat de un conflict între cele două jucătoare. În setul decisiv, la scorul de 4-0 pentru australiancă, letona a cerut intervenţie fizioterapeutului, acuzând o problemă musculară. În replică, Tomljanovic a acuzat-o pe Ostapenko că minte şi că este vorba doar despre un strategie pentru a rupe ritmul jocului.

Conflictul a continuat şi după încheierea partidei, când cele două jucătoare s-au acuzat reciproc de lipsă de profesionalism.

La scorul de 3-6, 6-4, 4-0 pentru Tomljanovic, Ostapenko s-a îndreptat către scaunul ei şi a cerut intervenţia fizioterapeutului. Tomljanovic i-a cerut arbitrului să nu permită acest moment de pauză.

“Ştii că minte, nu? Toată lumea ştie că minte! Nu poţi să chemi supervizorul? Eu tot insist, dar nu-i pasă nimănui. De ce nu te uiţi că a fost OK o oră şi 30 de minute şi acum brusc are ceva? Nu-mi mai spune să mă aşez!”, a spus sportiva din Australia.

În cele din urmă, Ajla Tomljanovic s-a impus cu 6-2 în setul decisiv, dar conflictul a continuat la centrul terenului.

- Ostapenko: Dacă tu crezi că am simulat o accidentare, poţi vorbi cu fizioterapeutul!

- Tomljanovic: Sper să te simţi mai bine.

- Ostapenko: Comportamentul tău e oribil. Oribil! Ai zero respect.

- Tomljanovic: Tu vorbeşti?

- Ostapenko: Poftim? Ce urât, ce urât!

- Tomljanovic: Cea mai rea jucătoare din turneu!

Schimbul de replici a continuat şi la conferinţa de presă. Jelena Ostapenko a declarat că ar fi învins-o pe adversară dacă era aptă din punct de vedere fizic.

"Lipsă de respect din partea ei. Dac aş fi fost la 50% din capacitate, o băteam sigur. N-are cum să spună ceva despre accidentarea mea, nu ştie nimic. E lipsă de respect din partea ei, orice jucător se poate accidenta brusc. N-are cum să spună ceva cât timp nu ştie nimic de la medic", a spus Jelena Ostapenko.

"M-am mai confruntat cu situaţii în care jucătoarele folosesc timeout-ul medical pentru a scoate din joc adversara, de cele mai multe ori când partida se îndreaptă către un eşec pentru jucătoarea respectivă. Ea poată să spună că era accidentată, dar eu nu cred că era. De ce a chemat fizioterapeutul la 4-0? E clar că a vrut să mă scoată din ritm. Nu avea nicio problemă fizică. Ştiu când o jucătoare este accidentată şi când nu e. Apoi, la final, să-mi spună că sunt lipsită de respect este pur şi simplu amuzant. Cred că a fosts un comportament ruşinos al ei, este şi o campioană de Mare Şlem, iar copiii se uită la ea ca la un model şi văd asta", a spus Ajla Tomljanovic.

În faza optimilor de finală la Wimbledon, Ajla Tomljanovic va juca împotriva britanicei Emma Răducanu, cea care a trecut în a treia rundă de Sorana Cîrstea, scor 6-3, 7-5.

mail-share icon Email
viewscnt

Tenis

Ultimele articole Toate articolele