Ultima oră
"Dacă luăm Cupa Mondială, îmi tatuez chipul selecţionerului!" Un spaniol a făcut o promisiune-şoc după începutul turneului final "Dacă luăm Cupa Mondială, îmi tatuez chipul selecţionerului!" Un spaniol a făcut o promisiune-şoc după începutul turneului final
A bătut palma şi va antrena în Superligă până în 2029! A bătut palma şi va antrena în Superligă până în 2029!
Varga, discurs furibund: "Nu se poate ca numai Neluţu să piardă! Ajunge, schimbăm strategia!" Varga, discurs furibund: "Nu se poate ca numai Neluţu să piardă! Ajunge, schimbăm strategia!"
Darius Olaru a PLECAT de la FCSB! S-a bătut palma pentru transfer, iar Gigi Becali va încasa o sumă impresionantă Darius Olaru a PLECAT de la FCSB! S-a bătut palma pentru transfer, iar Gigi Becali va încasa o sumă impresionantă
Curg ofertele pentru Lukic după golul marcat la Mondial: "Sunt multe echipe interesate" | EXCLUSIV Curg ofertele pentru Lukic după golul marcat la Mondial: "Sunt multe echipe interesate" | EXCLUSIV
FCSB se pregăteşte să se mai despartă de un titular: "Există oferte!" Despre ce sumă este vorba FCSB se pregăteşte să se mai despartă de un titular: "Există oferte!" Despre ce sumă este vorba

VIDEO | Inter s-a întors pe priml loc în Serie A după 2-1 cu Lazio. Ştefan Radu a fost integralist pentru oaspeţi

Serie A Publicat pe 9 ian 2022
mail-share icon Email
//i0.1616.ro/media/581/3142/38112/20543672/1/int.jpg


Internazionale Milano a învins Lazio, 2-1, în direct la Look Sport+, şi a redevenit lider în Serie A, cu un punct peste marea rivală AC Milan. Lautaro Martinez şi Skriniar au marcat golurile care au anulat reuşita lui Ciro Immobile, în timp ce Ştefan Radu a fost integralist în echipa lui Maurizio Sarri şi a primit un cartonaş galben în minutul 71.

Obligată să învingă pentru a răspunde pe măsura victoriei lui AC Milan, 3-0 pe terenul celor de la Vicenza, Inter a avut iniţiativa în startul meciului, iar tabela s-a modificat pentru scurt timp în minutul 17, când Lautaro Martinez a transformat în gol pasa excelentă a lui Alexis Sanchez. Doar că reuşita a fost anulată de VAR, pe motiv de ofsaid, argentinianul fiind mai aproape de poarta lui Strakosha decât Ştefan Radu, ultimul fundaş al oaspeţilor.
 

 
În minutul 30, după o paradă excepţională a lui Strakosha în faţa lui Martinez, Bastoni a reparat lucrurile, şutul său de la distanţă ajungând direct în plasă. 1-0 pentru Inter şi trupa de pe Meazza redobândea poziţia de lider în Serie A!

 
La cinci minute distanţă, după şase meciuri şi 35 de minute fără gol primit, De Vrij şi Handanovic au ezitat la o lansare pentru Immobile, iar golgheterul italian al lui Lazio a profitat imediat şi a restabilit egalitatea.

 
Anunţat de ocaziile lui Alexis (63) şi Perisic (64), golul victoriei milanezilor a venit în minutul 67, când Bastoni a centrat din stânga, iar Skriniar a venit perfect, a reluat imparabil cu capul şi l-a învins pe Strakosha.



Graţie celei de-a 15-a victorii în primele 20 de etape din Serie A 2021/2022, Inter a revenit pe primul loc, cu 49 de puncte, unul peste AC Milan şi şase peste Napoli. Trupa lui Simone Inzaghi are şi un meci mai puţin disputat. De partea cealaltă, Lazio întrerupe seria de trei meciuri la rând fără eşec şi rămâne cu 32 de puncte, suficient pentru a ămpărţi locul al şaselea cu Fiorentina şi marea rivală AS Roma.
mail-share icon Email
viewscnt

Serie A

Ultimele articole Toate articolele