
Jucătoarea de tenis Irina Bara a declarat, vineri, după ce a fost învinsă de Elisabeta Cocciaretto, în primul meci al întâlnirii România - Italia, cu 6-1, 6-4, în play-off-ul Grupei Mondiale a Billie Jean King Cup, că ”diferenţa s-a făcut la câteva puncte” şi că nu a fost uşor să deschidă confruntarea.
Citește și
Eu pot să-mi reproşez primul set, în care nu am jucat tenisul pe care mi-l doream, însă în setul al doilea am jucat tot ce mi-am propus. Îmi doream foarte mult să câştig, să aduc primul punct României, dar uneori când vrei să câştigi pui prea multă presiune şi nu ajungi la rezultatul dorit. La finalul partidei, Monica Niculescu mi-a spus să stau liniştită şi că i-a plăcut cum am luptat. Monica şi-a dorit de la noi să ne simţim bine pe teren, să fie o atmosferă plăcută şi să ne simţim bine aici, la Cluj. Noi am simţit ca şi cum am avut publicul, au fost efecte sonore frumoase, ne-am antrenat fără public, ar fi fost mai frumos să avem public. Sper ca data viitoare să avem public alături, acum trebuie să ne descurcăm cu ce avem”, a declarat Irina Bara, imediat după meci.
Tot vineri, Mihaela Buzărnescu (137 WTA) va evolua cu Martina Trevisan (99 WTA).
Sâmbătă, primul meci de la ora 14.00:
Irina Bara (132 WTA) - Martina Trevisan (99 WTA)
Elisabeta Cocciaretto (111 WTA) - Mihaela Buzărnescu (137 WTA)
Monica Niculescu/Elena Gabriela Ruse - Jasmine Paolini/Giulia Gatto-Monticone.
