
Răzvan Marin a fost important în egalul scos de Cagliari contra celor de la Sassuolo, în Serie A. Mijlocaşul român a pasat decisiv şi şi-a ajutat echipa să scoată un egal, 1-1. Evoluţia lui Marin a fost apreciată de jurnaliştii italieni, care au vorbit la superlativ despre el.
Citește și
”96% pase reuşite, mereu a jucat mingea înainte şi a alergat peste tot. Cel mai constant. Cel mai constant. A oferit un assist perfect şi a fost cel mai precis în pase, 96 la sută procentajul de reuşită. A jucat mereu mingea în faţă şi a alergat peste tot”, au notat cei de la Gazzetta dello Sport.
În acelaşi timp, cotidianul Corriere dello Sport i-a oferit nota 7 lui Răzvan Marin:
”Marin a fost preţios. Cel mai activ mijlocaş sard, a acţionat ca un piston, înainte şi înapoi, fără să obosească. A inventat şi assistul pentru João Pedro. Nota 7”.
Cagliari, egal cu Sassuolo
Răzvan Marin (24 de ani) a făcut un meci foarte bun în Cagliari - Sassuolo 1-1. Internaţionalul român a avut un gol în prima repriză, apoi a ieşit în evidenţă prin pasa decisivă la reuşita lui Joao Pedro, din minutul 75.
Trimis din nou de Eusebio di Francesco în centrul liniei de mijloc, Marin a marcat devreme, în minutul 9, dar golul i-a fost anulat pentru o poziţie evidentă de ofsaid în care se afla românului. Până la pauză, fiul lui Petre Marin a primit un cartonaş galben pentru un fault dur în jumătatea adversă, iar repriza a doua i-a adus şi a doua pasă decisivă a sezonului: centrare perfectă din lateral, direct pe capul lui Joao Pedro, care a marcat pentru 1-0.
Golul vârfului lui Cagliari părea suficient pentru ca sarzii să pună capăt seriei de şase înfrângeri consecutive în Serie A, dar Boga, în minutul 90+4, a dat lovitura de graţiei defensivei lui Di Francesco. Astfel, Cagliari face 15 puncte, suficient pentru a egala Torino şi a rămâne pe loc retrogradabil. Sassuolo are 31 de puncte şi stă pe locul al optulea.
