Echipele din Spania vor începe antrenamentele, dar condiţionat.

Citește și
Dacă în Olanda şi Franţa campionatele nu se vor relua, în Spania s-ar putea juca fotbal din 5 iunie. Oficialii La Liga au anunţat planul de reîncepere a antrenamentelor, care înseamnă inclusiv pregătire individuală la teren. Fiecare jucător se va antrena separat din 4 mai, iar după două săptămâni fotbaliştii se pot pregăti în grupuri de câte 6.
Numărul jucătorilor aflaţi în acelaşi timp la antrenament va creşte treptat şi abia de la 1 iunie echipele se pot pregăti în efectiv complet. Dacă totul va decurge bine, competiţiile vor începe în perioada 5-21 iunie.
Au mai rămas 11 etape de jucat din campionatul Spaniei, condus în acest moment de Barcelona, care are 2 puncte peste rivala Real Madrid. În Anglia şi Italia campionatele ar urma să reînceapă în primul weekend al lunii iunie.
Joi, guvernul german va decide dacă Bundesliga va deveni primul campionat important care se va relua. Nemţii vor să joace fotbal încă din 9 mai.
