
Marius Şumudică a fost prezentat de cei de la CFR la o săptămână după ce a semnat contractul. Tehnicianul şi-a anunţat obiectivele la campioana României şi a punctat atmosfera excelentă pe care a găsit-o la club.
Citește și
"Pentru mine, cel mai important target este să aduc lumea la stadion. Merg până în pânzele albe pentru jucătorii mei, pentru clubul meu. Din momentul în care am venit şi am văzut magazia alb-vişinie, pentru mine înseamnă enorm.
Voi da totul pentru această echipă. Jucătorii trebuie să înţeleagă că au lângă ei un frate şi vor avea un sprijin din toate punctele de vedere. Decizia mea a fost una uşor de luat, a contat mult ce înseamnă CFR în momentul de faţă. Şansa de a pune mâna pe un trofeu a contat cel mai mult.
Cred că CFR îţi dă şansa în a te bate şi pe plan internaţional. Pentru mine, participarea în Conference League ar fi un eşec. Le port un respect deosebit jucătorilor pentru ce au realizat până acum.
Sunt un tip vulcanic, iar celelalte echipe trebuie să se teamă de ceea ce înseamnă reacţiile lui Şumudică, dacă voi fi atacat sau dezavantajat. Indiferent ce adversari voi întâlni, voi da totul pentru această echipă. Am rămas impresionat de căldura oamenilor de aici, am simţit că am trecut graniţa în altă ţară, e altă lume la Cluj", a declarat Şumi la prezentarea oficială.
