Ultima oră
Anglia – Croaţia 4-2. Două echipe, un singur spectacol! Duel de mare calitate Anglia – Croaţia 4-2. Două echipe, un singur spectacol! Duel de mare calitate
”Capul sus”. Reacţia lui Cristiano Ronaldo după debutul modest la turneul final ”Capul sus”. Reacţia lui Cristiano Ronaldo după debutul modest la turneul final
Istvan Kovacs arbitrează un meci ce va atinge o bornă istorică la Campionatul Mondial Istvan Kovacs arbitrează un meci ce va atinge o bornă istorică la Campionatul Mondial
RB Leipzig s-a despărţit de antrenorul Ole Werner RB Leipzig s-a despărţit de antrenorul Ole Werner
Scrimerul George Dragomir a cucerit medalia de bronz la Campionatul European, în proba de sabie Scrimerul George Dragomir a cucerit medalia de bronz la Campionatul European, în proba de sabie
Un argentinian de 91 de ani comentează a 18-a sa ediţie de turneu final Un argentinian de 91 de ani comentează a 18-a sa ediţie de turneu final

VIDEO ǀ Nicolae Constantin are sufletul împăcat: ”În cazul Tamaş consider că am făcut ce trebuia să fac!”

Petrolul Ploiești Publicat pe 16 oct 2022
mail-share icon Email

//i0.1616.ro/media/581/3142/39486/20889573/1/universitatea-craiova-petrolul-ploiesti-superliga-superbet-15-10-2022.jpg

Antrenorul echipei Petrolul Ploieşti, Nicolae Constantin, a declarat, după înfrângerea de sâmbătă cu Universitatea Craiova, scor 1-2, că nu ştie de ce pierde echipa sa în ultimele minute.

Tehnicianul ploieştenilor a vorbit şi despre ”cazul Tamaş”, unde consideră că a făcut ceea ce trebuia să facă.

”Pierdem uşor în ultimele minute. Tot se vorbeşte de legea compensaţiei, că o să se întâmple, dar la noi nu se întâmplă nimic. Nu ştiu ce să zic. Nu cred că e de vină lipsa de concentrare, nu vreau să cred. Sper că e ghinion. Trebuie să analizăm, să lucrăm, să muncim şi să aşteptăm următorul meci.

Despre cazul Tamaş nu mai e de spus nimic. Lumea înţelege doar ce vrea să înţeleagă. Înregistrarea asta a fost făcută de mine, doar că nu era privată, era publică încă dinainte de a o da eu. Tamaş avea telefonul pe speaker, alături de el erau jucători şi alte persoane.

Deci, convorbirea a fost publică încă înainte de a o da eu. Deja jucătorii ştiau ce s-a discutat acolo, nu aveam cum să nu dau. Nu a fost premeditare sau instigare, totul a venit de la el. Deranjul a fost mare atunci când am aflat că telefonul a fost pe speaker şi tot vestiarul ştia despre asta.

Am dat înregistrarea doar către suporteri. Atâta timp cât înregistrarea a fost publică, erau 12 jucători acolo, poate să încerce să mă dea în judecată. Eu îmi duc crucea mai departe, obiectivul e salvarea de la retrogradare. Nu m-am gândit la plecare. Consider că am făcut ce trebuia să fac. Am pierdut un jucător valoros, dar am câştigat un vestiar aşa cum era înainte să vină Tamaş la noi!”, a declarat Nicolae Constantin după meciul de la Craiova.

Universitatea Craiova a învins cu scorul de 2-1 pe Petrolul Ploieşti, cu un gol marcat în prelungiri.

mail-share icon Email
viewscnt