Partida dintre Universitatea Cluj şi Sepsi OSK, transmisă în direct de Prima Sport 2 de la ora 17:00, a fost înreruptă la mijlocul primei reprize.
Citește și
După minute bune în care fanii celor de la Universitatea Cluj au folosit scandări xenofobe la adresa Ungariei, bannere şi torţe, arbitrul Sebastian Colţescu i-a chemat pe căpitanii celor două echipe la mijlocul terenului şi i-a înştiinţat că meciul e întrerupt timp de zece minute, pentru ca fanii Şepcilor Roşii să nu mai folosească cuvinte jignitoare la adresa adversarilor din Covasna.
Romario Pires, căpitanul gazdelor, a mers la peluza în care se aflau ultraşii Universităţii şi a discutat cu aceştia, transmiţându-le că trebuie să oprească scandările xenofobe, altfel există riscul ca ardelenii să piardă la masa verde.
După zece minute de pauză, perioadă în care crainicul a făcut mai multe apeluri la adresa fanilor Universităţii, meciul s-a reluat fără alte probleme.
