Fundaşul lateral portughez, Simao Rocha (25 de ani), a revenit la antrenamente sub comanda lui Antonio Folha, după o pauză de aproape 10 luni.
Citește și

Rocha s-a accidentat la genunchi în septembrie 2025. La acel moment, fundaşul stânga era unul dintre cei mai constanţi oameni din lotul feroviarilor. Accidentarea l-a ţinut pe tuşă pentru tot restul sezonului. Coşmarul pare a se fi încheiat pentru portughez. Rocha a jucat 27 de minute în amicalul cu Noah, scor 1-1, şi a pasat decisiv la golul marcat de Nicoale Sula.
Varga speră ca Simao să redevină unul dintre oamenii de bază ai echipei. Patronul feroviarilor a dezvăluit că a primit o ofertă de 2 milioane de euro pentru fundaşul stânga, chiar înainte ca acesta să se accidenteze.
”A fost accidentat, s-a operat, acum a revenit şi a făcut pregătirea. Practic e ca un transfer nou pentru noi. Îi mai trebuie câteva meciuri în picioare şi va fi din nou ce trebuie. Am avut ofertă clară, scrisă, de două milioane de euro pentru Simao, din prima ligă franceză. Din păcate, s-a accidentat. Am încredere că va redeveni un jucător important pentru CFR Cluj”, a spus Ioan Varga pentru PrimaSport.
