Transferul lui David Matei de la Steaua, la Universitatea Craiova, s-a dovedit a fi una dintre cele mai spectaculoase mutări ale verii trecute.
Citește și

Oltenii au plătit doar 75.000 de euro pentru tânărul mijlocaş, deşi acesta era cotat la momentul respectiv la o sumă de trei ori mai mare. Matei a explodat la Craiova, după accidentarea lui Mihnea Rădulescu, fiind opţiunea numărul 1 pentru acoperirea regulii prezenţei unui jucător U21 în formula de start. Evoluţiile jucătorului de 19 ani l-au adus în atenţia Naţionalei, iar Hagi l-a debutat sub tricolor la meciurile amicale cu Georgia şi Ţara Galilor.
În momentul perfectării transferului, Steaua a păstrat 20 la sută din drepturile federative ale jucătorului. Potrivit Gazetei Sporturilor, Craiova a deschis negocieri pentru a achiziţiona şi aceste procente. Sursa menţionată susţine că o ofertă de 300.000 de euro s-ar afla pe masa celor de la Steaua şi că ”militarii” sunt tentaţi să-i dea curs.
În numai un an, cota lui Matei a explodat. Conform transfermarkt.de, David Matei e evaluat în prezent la 1,7 milioane de euro.
